Tema săptămânii - Poezia săptămânii nr: CXXV

Ninge cu flori din stele evadate
Alunecând pe clipe din reverii,
Ninge cu gânduri albe, minunate
În seara cu colinda mântuirii.

Să mă trezesc cutreierând albastrul
Unor ținuturi de stele-încrucișate,
Și încă ud să-încalec curcubeul
În zarva zbenguialei de comete.

Dumnezeu m-a atins cu muzica lui
Când eu dansam pe cântecul mut al destinului,
În ritm împiedicat printre frici.
Îmi urmărea Dumnezeu cu iubire pașii mici !

Am stat de vorbă cu o piatră.
Trecuseră peste ea şuvoaie de apă şi tălpi.
Acum era mai frumoasă, mai netedă şi înţeleaptă.
Nu mi s-a plâns ci doar mi-a povestit.

Crăciun acasă

Când colind de pace
Naste Sfânta seară,

Bulgăre de nea
Ger în obrajii tăi azi
Vise eterne

Cand la chemarea-ti rana, s-o vindec, n-am raspuns,
Lasand-o-n deznadejde sa te doara,
Niciun cuvant din toate nu ar fi fost de-ajuns,
Ca sa salvez iubirea , ce maine-avea sa moara.

Dimineață, prea devreme, căci e ziua de Crăciun,
Stă o mamă la o masă, bea cafeaua și îi spun:
" Este zi de sărbătoare, toți în casă dorm, visează,
Tu, femeie, nu ai somn? Pentru tine nu contează

Mâna în schimb arde ca o flacără

bătută de vânt

Să pui un pas în gândul meu lunatic
ce te îmbie-n fior primăvăratic
și să citești în el cum fac risipă
în suflet, ochii de-mi strecori o clipă.

Eram în pântecul lumii,
încă eram.
Între mine și voi, era naşterea,
un secret bine păstrat,