Tema săptămânii - Poezia săptămânii nr: CXLVIII


Această temă s-a încheiat. Vezi clasamentul aici.



  • Re - Adina Speranta

    am adunat într-un poem
    strigătul copilului abandonat
    care își sprijină brațele
    de pervazul cu stele

  • Limpede pârâu de munte - Ina M.

    Limpede pârâu de munte,
    Amintirea ta nu minte
    Când îmi spune că tu ești
    Frate cu minuni celești.

  • Mama - Hegemonicon

    Prin bordeie de nuiele
    cerul m-a făcut femeie.
    Noaptea mă horesc cu iele
    şi ma-nvârt pe un călcâi pân’

  • Lampioane - Ștefan Doroftei Doimneanu

    Marea de-argint mă priveşte sfioasă
    Pe braţe de raze mă mă legăn uşor,
    Luna străluce, e dalbă crăiasă,
    În pletele ei, visuri noi înfăşor.

  • Gri - ileana

    Se scurg prin mine ploile căzute
    Potop și norii-mi tropăie pe cord.
    În urlete de tunete haine
    Mă-neacă ceru-n griul lui etern!

  • Ai gustul vinului în amurg - nicolae nistor

    AI GUSTUL VINULUI ÎN AMURG
    autor Nicolae Nistor
    Ai gustul vinului topit în amurg
    miroși a plante crude de vară,


  • Această temă s-a încheiat. Vezi clasamentul aici.





    Împărtăşeşte-ne opinia ta:

    Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.