Sufletul meu - Paul Sava

SUFLETUL MEU


Dorința mea de mii de ani
a fost ca nimeni să nu mă păzească.

Am căzut din leagăn și m-a durut.
Nu se poate să nu mă fi durut;
semne mi-au rămas pe tot trupul
de lovituri din nepază.
Poate că fiecare semn m-a durut
atunci când era cald,
sângerând.
Dar nu mai țin minte.
Sunt dureri ce se uită.
Singur în codru-am intrat
printre jivine și fiare.
Căutător cu piciorul, m-au mușcat de călcâi.
Inăltându-mi privirea spre soare,
mi-au ars ochii luminile lui.
Bâjbâind în tenebre,
păsări de pradă, flămânde, mi-au mușcat mâinile.
M-a durut și atunci,
nu se poate să nu mă fi durut;
dar nu mai țin minte,
sunt dureri ce se uită.
Dar toate aceste răni cicatrici
au făcut,
ca un scut,
pavăză de nepătruns
sufletului meu liber,
rătăcitor prin păduri și tenebre,
înăltător spre lumină,
fără teamă,
fără obezi și dârlogi.
Până la el n-a ajuns niciodată amenințarea
" asta n-ai voie! "
Și așa,
am ajuns să port în chinuitul meu trup,
schilodit,
peticit,
sângerat,
sufletul meu liber
întreg și curat,
cercetând mereu ne-nfricat
toată lumina lumii
și tot întunericul

Paul Sava- LACRIMI USCATE

Adăugat de: spanualexandrina

vezi mai multe poezii de: Paul Sava








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.