Geniul de carton - Paul Sava

GENIUL DE CARTON


Cuvintele pe care le mâncase îi răscoleau vintrele ca
niște otrăvuri, cele pe care le pocise cu gura lui de bâlbâit
se repezeau cu înverșunare împotriva dregătorului genial. Îl
împroșcau cu resturile lor de salivă, îmbrăcându-l într-un
noruleț alb ca o aureolă de scuipat. Asta îi crea o stare de
isterie tremurată a cărei cauză el nu o bănuia, și de ren-
ghiurile pe care i se juca, el nu era conștient. Nu știa de ce,
sau poate știa, puternice impulsuri interioare îl făceau să-și
sublinieze silabele cu violente mișcări ale brațului când de
sus în jos când de jos în sus. Când obosea de o mână,
continua cu cealaltă, iar către sfârșit, cu amândouă îndrep-
tate spre cer și coborâte energic, și invers, ca și când ar fi
vrut să marcheze finalul unei demente simfonii care nu se
termina niciodată și pe care numai el o auzea. Paznicii întă-
riți cu scuturi, pe care stau zugrăvite mândria, neștiința, pu-
terea beată și convingerea oarbă, tăiau durerile dinlăuntru
ale oamenilor toate căile spre înfățișare. Pe figura poleită cu
scuipat a geniului conducător de carton apăreau semnele
unei bucurii fără margini, ale unei îmbătătoare mulțumiri
de sine care-i dădeau o înfățișare de zeitate pocită. Iar când
toată piața, toată cetatea începea să-i scandeze numele, bu-
curia lui atingea dimensiunile extazului, ca o ejaculare. Nici
o muzică mai amețitoare decât numele lui amplificat de
mile de bojoci din care țâșneau simultan făcând din ce în ce
mai concretă aureola de spută care îi înconjura. Din când în
când , mulțimea dădea semne de oboseală. Dar el, amețit de
urale, se detașa cu totul de masele largi populare. Cu un
zâmbet bleg de gură- cască, cu pupilele îndreptate spre
sprâncenele în accent circumflex sau spre un Dumnezeu în
care nici el nu credea, începea să se umfle, ca un balon,
gata-gata să plesnească. Atunci, o mână iubită, mereu lângă
el, o mâna de femeie urâtă, o mână de soție păroasă, cu
buze subțiri, o mână de nisip,îi pipăia fesa ascunsă privi-
rilor de tribuna înaltă în care se găseau. Asta îl făcea să-și
revină din starea de răpire, și ca o marionetă începea să-și
ridice încet brațul stâng. Nici nu trebuia să-l ridice prea sus
că mulțimea amuțea. Ca la un semn,se opreau din stri-
găt, respirând greu, sacadat, toți în același ritm, ca să-și re-
facă forțele pentru momentul următor. Momentul următor
putea veni din clipă-n clipă, căci setea lui de ovații era de
neostoit, iar răcnirea lozincilor se succeda într-o serie de
momente. După cum, de fiecare dată și pentru orice, după
indicațiile lui prețioase,"trebuie luate o serie de măsuri" și
"să facem totul",tot așa și momentele de izbucnire a urale-
lor și aplauzelor scandate pe silabele numelui lui se succe-
dau în serie. Marcate uneori de unele finaluri de frază,
alteori de un gest ca o împunsătură dată cerului de brațul
cu palma desfăcută, alteori pe unele cuvinte scrise citeț
pe bilețele împărțite manifestanților de responsabilii de rând,
gata "să facă totul" pentru îndeplinirea sarcinii. Seria de mo-
mente continua până seara.
Înfricoșat pe veci, poporul dormea bolnav. Bolnav de
trădări, de istorie, de geografie, de rănile noi pe care le
primea peste rănile vechi nevindecate încă.
Popor de martiri, popor mucenic, popor de carton.
În piața goală, pe tribuna neagră ca un eșafod, rămânea,
decupată pe fundalul lunii pline, numai umbra lui de întu-
neric care continua să gesticuleze.
..."Să facem totul, să luăm o serie de măsuri…"se auzea
din ce în ce mai estompat, depărtându-se ca un ecou înfun-
dat încălecandu-se peste el însuși.
Aureola de scuipat devenea din ce în ce mai mare, mai
vizibilă, lățindu-se mereu până acoperea cu totul lumina
lunii. Era lumina lui.

Paul Sava -LACRIMI USCATE

vezi mai multe texte de: Paul Sava








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.