Cetatea de carton - Paul Sava

CETATEA DE CARTON

Deasupra Cetății de carton era o pădure de antene de
televizor, care privite de departe se vedea la orizont ca
un cimitir.
Dar la capătul de sub pământ al antenelor nu stăteau
agățate tot atâtea televizoare.
Bineînteles, ca și restul Cetății, televizoarele erau și ele
din carton.
Totuși emiteau și ele sunete și imagini, mai ales despre
iubitul nostru Conducător, despre educația răbdării, despre
vizitele de prietenie, făcute sau primite, despre știința vii-
torului și chiar muzică ușoară pe aceleași teme.
Ele se ieftineau periodic în statistici, lucru care era a-
nunțat de crainicii Cetății pe la răscruci, pe munți, prin văi
și prin câmpii, prin piețe, și chiar pe micile ecrane însele.
Mulțimea nu iubea televizorul pentru ceea ce ieșea din
el, ci îl considera, mai degrabă, ca pe o mobilă de lux. Era
ca un semn al unui rang; un fel de blazon. El nu lipsea din
dota nici unei fete sortite să aibă o căsnicie fericită. De fapt,
oamenii, deși erau și ei din carton, nu prea se uitau la tele-
vizoarele lor de carton.
Totuși, toamna, când se sărbătorea ziua recoltei ( asta că-
dea într-o singură zi și ținea numai o zi), prin Cetate nu era
țipenie de om. Numai claxoanele poliției, care însoțeau pe iubiții
conducători, plecați în convoi și în viteză, să contemple fru-
mos-stivuitele rafturi încărcate cu legume și fructe autentice,
bine păzite de polițiști în civil, în mijlocul cărora, zâmbitori
și victorioși, să se fotografieze.
Oamenii Cetății, însă, constructorii - cum li se zicea -lă-
sau străzile pustii, se închideau în casă, și, în fața televizoa-
relor lor de carton, vorbeau de-ale lor până trecea festivita-
tea și discursurile despre belșug.
Când apăreau pe ecran un pepene, un măr, un strugure,
o ceapă sau un cartof, sau o căpătână de usturoi, copiii de
școală îi scoteau din ale lor:
- "Tată, tată, uite! Uitați-vă! Ce sunt astea?"
Părinții n-aveau timp să-și înghită răspunsul, că patru
cireșe gemene apăreau pe ecran:
- "Și toate astea sunt de mâncare?"
Tăcerea cădea mută, prelungă, în loc de răspuns. Ei știau
că cireșele adevărate nu fusese oprite de la export, decât
numai atâtea câte să fie oferite în semn de omagiu celor
care ne făceau nouă o viață mai bună pentru ei, și lor, un
viitor mai fericit pentru noi.
Oamenilor de carton nu le rămâneau decât vitrinele în-
cărcate cu mezeluri de carton, cu pește de carton, cu brân-
zeturi de tot felul - toate din carton - și cireșe de material
plastic, ca niște mari, grele lacrimi de sânge cu care să-și
plângă nevoile.
Seară, la lumina faclelor, oamenii de carton erau scoși în
piețe.
Aici, magistrați de carton înconjurați de securiști în costu-
me naționale împrumutate de la " Ansamblul Ciocârlia" ju-
cau o hora largă, cu ochii-n patru.
În grupuri strânse, cu mâinile prinse ca în cătușe, oame-
nii de carton jucau și ei hore și sârbe cu strigături.
Toate erau executate la țambal, într-un ritm drăcesc, care
culmina în hohotele de plâns ale mulțimii. Apoi oamenii de
carton se despărțeau, reintrau în casele lor de carton, unde,
obosiți și sătui de urale, adormeau în fața stinselor, intune-
catelor lor televizoare de carton.

Paul Sava-LACRIMI USCATE

vezi mai multe texte de: Paul Sava








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.