Poezii despre Patrie:

Durerea țării mele
...
Mă doare țara mea așa de tare
Că nici nu știu de pot să mai suport,

De-o fi să pier în noapte, căci vremea e amară,
Criogenez iubirea ce-n suflet mi-a crescut.
Și-apoi să mă îngroape la margine de țară,
Acolo unde dorul de glie-a dispărut!

Eu n-am să-mi las iubirea de țară și de glie
Uitată pe-o colină, departe de ai mei
Căci sufletul din mine rămâne pe vecie,
A Daciei sămânță drept hrană pentru zei.

Aplaudaţi !... aplaudaţi cât mai e lumină. Această ţară
Refuză iarna noastră, refuză în genunchi să cadă.
Ne uscă florile secate că suntem învinuiţi de primăvară;
Mamele ne sunt demult ţărână, şi vreme n-au avut să vadă

DRAPELUL - VEȘMÂNTUL EROILOR
(sonet omagial)

În miez de vară vin la sărbătoare

Sacul cu pământ și vise

Am luat din cui hăinuța mea cea veche,
Și am ieșit cărările să bat,

Te jelesc din vers, bolnavă țară goală!
...
Te jelesc din vers, bolnavă țară goală,
În care toți românii par a fi bolnavi,

Din sân ascuns în ii de in,
Răsună doina ca un imn,
Vin cosânzene pe cărare,
La Ștefan, pentru închinare.

Purtați români drapelul în lume,
Fără lacrimi-n ziua de mâine,
Cu dorul aprins după patria străbună
Purtând moștenirea culturală română.

Dor de țară!
...
Mi-e tare dor de țara mea frumoasă,
De suflarea-i caldă cu iz nepământesc,