Grădină de iarnă - Pablo Neruda

Sosește iarna. Un splendid edict
îmi dau domoalele frunze
îmbrăcate în liniște și galben.

Sunt o carte de zăpadă,
o mână-ncăpătoare, o pajiște,
un cerc care așteptă,
aparțin pământului și iernii sale.

Crescu murmurul lumii prin frunziș,
apoi arse grâul constelat
cu flori roșii ca niște arsuri,
mai târziu veni toamna să stabilească
scriitura vinului:
se petrecu totul, cerul călător fu
pocalul verii,
iar norul navigator se opri.

Așteptam atât de întristat pe balcon,
precum ieri sub iedera copilăriei mele,
ca pământul să-și extindă
aripile înlăuntrul iubirii mele nelocuite.

Știam că trandafirul va cădea,
iar osul piersicii trecătoare
se va-ntoarce și va germina:
și mă îmbătam cu paharul aerului
până când toată marea devenea nocturnă
și sângeriul norilor se transforma în cenușă.

Pământul trăiește acum
calmându-și interogarea,
întinzând pielea tăcerii sale.

Acum am redevenit
taciturnul ce veni din depărtări,
învăluit în ploaie rece și-n clopote:
datorez morții pure a pământului
voința germinărilor mele.

traducere - g.Cristea


Jardín de invierno

Llega el invierno. Espléndido dictado
me dan las lentas hojas
vestidas de silencio y amarillo.

Soy un libro de nieve,
una espaciosa mano, una pradera,
un círculo que espera,
pertenezco a la tierra y a su invierno.

Creció el rumor del mundo en el follaje,
ardió después el trigo constelado
por flores rojas como quemaduras,
luego llegó el otoño a establecer
la escritura del vino:
todo pasó, fue cielo pasajero
la copa del estío,
y se apagó la nube navegante.

Yo esperé en el balcón tan enlutado,
como ayer con las yedras de mi infancia,
que la tierra extendiera
sus alas en mi amor deshabitado.

Yo supe que la rosa caería
y el hueso del durazno transitorio
volvería a dormir y a germinar:
y me embriagué con la copa del aire
hasta que todo el mar se hizo nocturno
y el arrebol se convirtió en ceniza.

La tierra vive ahora
tranquilizando su interrogatorio,
extendida la piel de su silencio.

Yo vuelvo a ser ahora
el taciturno que llegó de lejos
envuelto en lluvia fría y en campanas:
debo a la muerte pura de la tierra
la voluntad de mis germinaciones.

Adăugat de: gabriel cristea

vezi mai multe poezii de: Pablo Neruda



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.