Odă unui munte anume

Autor:Maria Catunele


Adăugat de: Maria Catunele

duminică, 10 februarie 2019

ODĂ UNUI MUNTE ANUME
(27.11.2018)

Azi… încerc şi eu să scriu,
sper că nu e prea târziu,
poezie despre un munte
răstignit peste a mea frunte!...

Cică… ar dori arvună,
de mai sper la nopţi cu lună,
pâine caldă coaptă în vatră
zidită din a sa piatră,
dreptul de a se odihni
printre cete de copii
pe un pat din lemn de brad
unde lacrimi calde cad,
unde mamele de prunci
respectă zece porunci…

Şi-ar mai vrea, la ceas de seară,
lumânări numai din ceară,
lumânări ţinute în mână
şapte zile în săptămână,
şapte zile şi încă o zi
pentru cei ce s-or grăbi
să ajungă în vârf de munte,
adevăruri să înfrunte…

Adevărul de-a fi om
stă ascuns într-un atom,
‘cel de-a fi o libelulă
stă ascuns într-o celulă,
adevărul de-a fi munte
stă ascuns dar… nu ştim unde!…

Drept aceea, încerc să caut
un secret ascuns în flaut,
cântec vechi din lemn de soc
pentru cei ce au noroc,
cântec vechi din lemn de tei
pentru sfinţi, pentru atei,
cântec vechi dintr-o răchită
ca să nu cazi în ispită…

Dar… şi flautul, se ştie,
fură de la ciocârlie
tot ce este mai prelung,
tril, măsură… nu-i ajung
şi, de aceea, în amurg
fură de la Demiurg!

Muntele, cu-a sa inimă,
simte fapta sinonimă
cu trişatul, cu trădarea
şi atunci el roagă zarea
să-şi ascundă degrab’ luna
celor ce nu dau arvuna!...

Eu nu încerc să mă retrag
dintr-un loc ce-mi este drag,
nu doresc să pierd pe veci
muntele şi-a’ lui poteci
ci, aş vrea să dau arvună
poezia cea mai bună
însă, muntele şiret
vrea să fie el poet...

Cine poate să priceapă
că un munte plin de apă,
de sudoarea-mi de pe frunte,
ştie doruri să înfrunte?!

Am citit prin vechi ceasloave
cum că mii de rugăciuni
nu-ţi dau dreptul din hrisoave
de-a face din munţi, tăciuni,
nu-ţi dau dreptul de-a ucide
muntele ce ne veghează,
mai degrab’ te sinucide
şi-al tău suflet îl salvează!...

Dacă dorul de-a fi om
te-a făcut să uiţi de tine,
muntele este un dom,
muntele nu-i orişicine
ci, el este ‘cela care
ne mângâie prin poruncă
de la Domnul Cel Mai Mare,
mângâierea-i a lui muncă!

Apăi, cine ar mai munci
fără plată în astă zi,
numai muntele anume
nu vrea bani, nu vrea renume,
şti tu care-i al său nume?!...

Hai, încearcă a ghici,
sigur te va răsplăti!

- Nu-s decât un muritor,
pe deplin rămas dator
unui munte, nu ştiu care
dar, într-una el mă doare,
unui munte, nu ştiu ce
poate să mă vindece!...

Nu-s decât un fluture
ce-a dormit pe-un brusture
răsărit pe stânca rece
unde vulturul petrece,
teamă îmi e că mă răpeşte
şi-al meu trup se risipeşte,
teamă îmi e că mii de corbi
mă vor duce printre orbi
şi-oi rămâne cu doi ochi
să nu-mi fie de deochi
dar, nu voi putea vedea
adevăr pe sub perdea
şi nu voi putea citi
adevăr ce-mi va şopti
un fugar, unul anume
ce s-a rătăcit prin lume
şi nu-mi dă de-atuncea pace,
visele mi le preface
în coşmaruri
doar cu ghiauri,
în toiege
făr’ de rege
ce m-or bate, m-or atinge,
al meu suflet îl vor stinge.

Stai că.. încep să-mi amintesc!
Muntele e… pământesc,
o fi muntele celest,
o fi eu-l meu onest,
oi fi eu, a mea fiinţă
sau o fi... a mea conştiinţă?!


vezi mai multe poezii de: Maria Catunele


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Viaţă
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? nu
  • »» Vrei să fie analizată critic? da
  • »» Poezia a fost înscrisă în tema săptămânii: Poezia săptămânii nr: CLXXIX.


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.