în nori de agat,
copacii
încuibă întristarea./
o nouă ordine- în care
Cronos își
devorează copiii.
e oglindită-n
negre
tablouri.
câteva flori de magnolie
învăluie cerul;
prin marame de ametist,
soarele abia se mai vede.
treaz e sufletul…/
cârtița infiltrată-n
lagărul communist,
nu mai poate schimba destinul
persifonei.
ceasul al treisprezecelea
amprentează
cu aleatoare căderi
clipa./
frunze luate de vânt…
la fel și sufletul
pitit sub masca
cuvintelor viclene.
o nouă toamnă,
lumini înșelătoare
aprinde-n felinare./
negura obstrucționează
nobilele aspirații;
patriotismul are o nuanță ciudată
de sindrom discordant;
iubire de neam
deranjează.
după draperii de catifea violet,
un el și-o ea
urmăresc înfrigurați știrile…
-când se vă descoperi
medicamentul miraculos
să ne scape
de frică?/
păsări de fier brăzdează cerul;
niciun gând
nu tulbură antenele
agățate de blocuri.
e vânt, e ploaie…
clopotele
readuc în momorie
marea epurare./
mâini aspre,
mâini muncite-
cu plugul
credinței,
desțelenesc timpurile.
vezi mai multe poezii de: Anisoara Iordache
Detalii poezie:
Distribuie pe: