Însăşi retina - Nichita Stănescu

Ca să fiu sincer cu tine, am dat târcoale până acum ca să-mi iau aplombul. Să nu ţi se pară niciodată ţie, flăcăule, că e greu să ridici un munte. Dacă nu-l priveşti, îi poţi băga un cuvânt la subsoară ca să-l răstorni. Niciodată măreţia nu stă în cele văzute. Măreţia stă în cele gândite despre cele văzute. Ca şi micimea de altfel.
Uită-te cu nici o mână pe ţâţa Venerei din Milo şi vei fi cel mai alăptat bărbat din lume. Cu ochiul sau cu retina lui nu te uita că pângăreşti.
Mă, flăcăule, mă, pricepe că nu natura e măreaţă, ci înţelesul pe care i-l dai tu naturii e măreţ! Dacă eşti în stare, îndrăgosteşte-te de o furnică ca să-ţi pară Everestul mic! De nu eşti în stare, fă şi tu întocmai ca Homer: descrie-i pe oameni ca şi cum ar fi greci, iar nu barbari! Ştii tu, flăcăule, ce este acela un barbar? Om barbar este un om iute ca fulgerul. Îmbrăţişează cauza cu efectul ei întocmai ca în statuia domnului Brâncuşi, numită Sărutul. Cum pui mâna pe barbara statuie a domnului Brâncuşi numită Sărutul şi dezlipeşti cele două guri de piatră, apare între două pietre vorbirea.
Flăcăule, ce m-am mai sărutat cu propria mea muiere, căci vorbirea a zis-o şi pentru mine Homer!
Ah, am uitat să-ţi spun! Precis că am uitat să-ţi spun ceva. Sunt absolut sigur că am uitat să-ţi spun ceva! Dar iartă-mă şi tu pe mine, mă, flăcăule, pentru că şi eu încerc să mă iert pe mine că ţi-am scris această scrisoare!

Nicetas

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Nichita Stănescu