Noapte de iarnă

Autor:Nicu Hăloiu


Adăugat de: nicu hăloiu

sâmbătă, 11 ianuarie 2020

Noapte de iarnă
...
Pe-un ger ce cade cu nemiluita
Se lasă noaptea grea, ca o povară,
Armăsar de gheață ce coboară
Și lovește totul cu copita!
...
Nu mai urcă înspre cer nici fumul,
Îngreunat de gerul ce-l cuprinde
Și-l rostogolește și-l întinde,
Pătându-i iernii condurii și costumul!
...
Zăpada răspunzând chemării lunii
Străluminează noaptea-ntunecată,
Copaci zburliți, cu coama ridicată
Par niște himere atârnate-n funii!
...
Ca un tâlhar ce stă ascuns la pândă,
Lovește gerul ascuțit în noapte,
Purtat de vântul ce mai mult se zbate,
Înlănțuit de iarna lacomă, flămândă!


vezi mai multe poezii de: nicu hăloiu


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Iarnă
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? nu
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.