Dialog - Nina Cassian

- Frunze de toamna, frunze natange,
Miezuri de piersica, pline de sange,
Cum v-ati ranit atat de cumplit ?

- N-am banuit, n-am banuit
Ca soarele poarta-un cutit, un cutit.

Indragostitii cei lasi

Fiecare anotimp ne desparte
pe unul de celalalt si ne-apropie de moarte.
Vezi-le cum trec si se scutura, vezi-le,
florile, spicele, frunzele, zapezile ...

Iubirea noastra cea mare
a ramas inchisa-n sarutare,
de buzele noastre strivita,
ca fluturele mort in crisalida.

Prea blanda-s cu noi ! Am trait ca doi monstri
pe spinarile tinere-ale anilor nostri.
Din mierea lor, din gingasul lor stup,
ne-am ingrasat la suflet si la trup
si-acum taram greo, bucata cu bucata,
ceara suava-a casei de-altadata ...

Nu, noi cei lasi n-ar trebui sa iubim !
Ne-nfricosam pe pamant si ametim pe-naltimi
domesticim suferinta, o facem caine de curte,
pentru speranta ni-s bataile inimii prea scurte ...
Vezi-le cum trec si se scutura, vezi-le,
florile, spicele, frunzele, zapezile ...
Fiecare-anotimp ne desparte
pe unul de celalalt - si ne-apropie de moarte.


vezi mai multe poezii de: Nina Cassian








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.