Zădărnicie - Nikolaus Lenau

Zădărnicie-i totul, îmi dau seamă!
O goană-i viaţa, neînduplecată,
Spre ţeluri pururi noi. Şi vlaga toată,
Cu orice pas pe drum ni se destramă.

Ajunşi la ţelul cel din urmă, dacă
La fel de sprinten ne mai e piciorul
Ca-ntâia oară când ne luasem zborul
Am mai putea să râdem, ca-ntr-o joacă.

Dar o putere oarbă, ceas cu ceas,
Ne poartă-n drum, mereu, ca pe-un urcior
Crăpat, în care apa ce-a rămas

Prin fundul spart se scurge-ncetişor.
Gol, setea noastră n-o mai potoleşte,
Şi, ca biet ciob, în vreun gunoi sfârşeşte.

Penultima poezie a lui Lenau scrisă în septembrie 1844

Traducere de Lazăr Iliescu


vezi mai multe poezii de: Nikolaus Lenau



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.