François Villon - Nicolae Labiş

Pitic cu zâmbet tragic, găsesc oricând în tine,
Când osteneala vine, renăscător imbold –
În răzvrătirea penei cu cioc tăios şi ager
Şi-n crunta răzvrătire a spadei de la şold.

Ţi-a curs pe buză vinul şi cântecul ca valul
Pătruns de-un neastâmpăr voios şi epocal,
Mai plin ca madrigalul ce-l încrusta rivalul
Cu diamantul rece, la chefuri, pe pocal!

Sub ştreangul stăpânirii tu stăpâneai o lume,
Oceanele baladei le străbăteai înot –
Flori albe şi flori negre-s pe câmpurile tale
De Martha descântate ori lubrica Margot.

Şi-acuma, peste veacuri, mânia ta o fluturi,
Primejdioasă, aspră, cu ascuţişuri lungi –
Iluminat feeric de fulgere de săbii
Râzi şi acum sub faldul zăpezilor de-atunci.

Dă-mi voie, la picioare să-ţi desfăşor în pripă
Acest poem balcanic – umil covor să stea –
E veşnică din viaţa ta fiecare clipă
Prin zâmbetul tău tragic, vibrând de febra ta.

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Nicolae Labiş



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.