Cireșul - Nicolae Labiş

E pomul cel mai vechi de-aici, crescut
Din sâmburul ce, poate (cine stie?),
Vreun trecator l-a lepadat în lut,
Ori l-a adus în plisc vreo ciocârlie.

Pe coaja aspra are negre rani,
Cai albi, germani, l-au ros cândva, de foame
Si totusi el mai daruie pomeni
În orice an, de sclipitoare poame.

Crengi rasucite-si clatina la vânt,
Înalt, cu coaja arsa, batrâneasca,
Mai poate el s-adune din pamânt
Puterea care-l face sa rodeasca.

La poala lui e-un cimitir german.
Copii voiosi, cu cusme si sumane,
Se joaca de-a calutul nazdravan,
Zburdând printre mormintele germane.

Se mira: ieri era ciresul gol,
Sclipind ca tuciul în apus de soare,
Si-ast-noapte-a capatat un rotocol
Tremurator, de argintie floare.

Adăugat de: ALapis

vezi mai multe poezii de: Nicolae Labiş



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.