Şi seara care vine... - Nicolae Davidescu

În cameră cu-ncetul începe în surdină
O luptă-năbuşită de umbră şi lumină,
Şi seara care vine molatecă şi tristă
Dezvăluie-ndărătnic trecutul, şi persistă
Să scoată din parfumul de flori de tuberoză,
Fantome diafane şi reci ca o cloroză,
Dospită-n resemnarea bolnavului când ştie
Că aripile morţii pe fruntea lui adie.

Dar lunga agonie se stinge, iar regretul
În sufletu-mi pătrunde nostalgic, şi cu-ncetul
Durerea mă cuprinde, şi-n jurul meu se lasă
Un gol fără de margini, un gol care m-apasă,
Şi sunt atât de singur, şi totuşi lângă mine
Îmi pare c-o fantomă se-aşează, şi-n suspine
Îmi spune liniştita şi veşnica poveste
A umbrelor din lumea ce astăzi nu mai este,
În vreme ce pendula... cu ce monotonie,
Îşi deapănă rozaru-i de grea melancolie!

Şi seara tot mai tare continuă să-şi lase
Reţelele-i de umbră pe-a spleen-ului mătase
Din care-mi torc vieaţa – şi seara tot mai tare
Continuă s-adune senzaţii solitare
De Crist lipsit în lume de rost şi care-şi poartă,
În loc de cruce, numai iluzia-i deşartă.
Dar fără Magdalena, să-l ungă pe picioare
Cu mirt, şi-apoi să-l strângă la sânu-i, iubitoare,
Şi fără Sfântul Petru, să-l nege-n dimineaţa

În care-i se va pune în cumpănă vieaţa,
Iar ziua ce se-ncheie mai tristă ca iubirea
E tot atât de goală ca şi nemărginirea.

Dar noaptea ce coboară aduce după sine
Şi somnul – somnul, frate părerilor de bine
Că ies, prin ajutorul narcoticelor vise,
Din mine cum se iese pe porţile deschise,
Spre larg, mânat nainte de-ncrederea deplină
Că ziua următoare va fi ceva mai plină.


vezi mai multe poezii de: Nicolae Davidescu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.