Nesiguranța

Autor:Ina M.


Adăugat de: Ina M.

marţi, 08 octombrie 2019

Furtuna din abisuri se zbate printre gânduri
Și pune într-o mână un fulger ce în rânduri
Topește pe hârtie cuvinte-nflăcărate
Și scrumul lor cu vântul se-mprăștie departe.

Pornește-n suflet ploaia, e rece, dar și caldă,
Acolo sentimentul, nesigur, iar se scaldă...
Se-mbată cu speranță, alunecă nostalgic
Prin sângele în clocot și-apoi sfârșește tragic.

Se-nseninează zarea și gânduri obosite
Ghicesc în pulsul ritmic și țes ușor ursite
Să prindă-n exaltare un simțământ în zdrențe...
Astfel nesiguranța și-arată mii de fețe!


vezi mai multe poezii de: Ina M.


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Viaţă
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? nu
  • »» Vrei să fie analizată critic? da
  • »» Poezia a fost înscrisă în tema săptămânii: Poezia săptămânii nr: CCXII.


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Mulțumesc, Adina! Am refăcut finalul. E foarte bun sfatul tău! Considerație,
Ina M. (autor)
miercuri, 09 octombrie 2019



”Astfel nesiguranța și-arată a ei fețe!”...
Corect ar fi ”ale ei fețe”, dar eu propun astfel: ”și-arată mii de fețe”.
Felicitări, Ina!
Adina Speranta
miercuri, 09 octombrie 2019