Nelu Preda - creaţii proprii

La pas domol mărșăluiesc,
Pe drumul vieții solitar,
Sunt sigur azi că te iubesc -
Nu îndrăznesc să sper măcar

Cuvintele sunt precum mierea, plăcute,
Și pot să clădească în inimi redute
Ce sfarmă tristețea și gândul anost;
Cuvintele toate au viață și rost.

Ni-i neamul prins în rădăcini adânci,
În glia stăpânită de străbuni,
Precum un brad în clinul dintre stânci
Sau vița bolții la ai noștri buni.

Mi-e dor de libertate-n țara mea
În care strâmbătatea este dreaptă,
Iar hoții au curajul și ar vrea
Să ne-ngenunche treaptă după treaptă.

Aveam un șoricar – minune de cățel
Cuminte, adorabil, pe nume Sorinel;
Oriunde aș fi mers, mergea și el cu mine,
Era prieten sincer la greu dar și la bine.

Un ultim sărut dac-ar fi să-mi mai dai,
Te-aș crede un înger, m-aș crede în Rai;
Apoi liniștit aș putea ca să mor,
Și n-am să mai simt nici al morții fior.

Lăsați-mă să scriu, noianul de cuvinte,
Ce-n suflet clocotește și-n inima bătând;
Condeiul să-l reverse pe pagini înainte
De-a zorilor ivire, ferestre luminând.

Plâng norii azi iubito cu lacrimi șiroite,
Plâng despărțirea noastră, sunt triști și mohorâți;
Atâtea jurăminte ce au fost înnoite
N-au fost de-ajuns se pare să ne țină uniți.

De-ar fi să mor, nimic nu mi-aș dori
Decât să scriu un ultim vers duios
Care spre tine ar călători,
Dus de un mesager misterios;

Albe versuri scriu poeții siluindu-și muzele,
Le recită cu emfază țuguindu-și buzele –
Vor să compenseze ritmul și măsura șchiopătate,
Ocolite cred, din lene, cu-atâta seninătate!