Analiza literară a traducătorului
Textul poate fi considerat ca o etapă preliminară, ca prima versiune a anului 1915 publicată sub titlul „Capitularea nopții" în revista „Brenner". Chiar dacă singura imagine supraviețuitoare este „asceta" asociată cu răcoarea: (V. 5-6) „Noapte de iarnă / Curată tu ascetă!
Fără ultimele două versuri, textul ar fi găsit cu siguranță o clasificare diferită, și anume aforismul. Un aforism cu afirmații destul de simple: să gândim că adevărul aduce durere. Cei care gândesc suficient vor fi răsplătiți cu „entuziasm”, îmbogățire spirituală care îi însoțește la moarte.
Versurile duble finale includ entuziasmul „În sfârșit entuziasm/Până la moarte”, un conținut religios care așază un act de har în orizontul posibilelor interpretări. „Până la moarte" este, în plus și un vers ambiguu citit ca - „în sfârșit entuziasm” - restricție, în măsura în care se amintește că acest entuziasm este încheiat printr-o moarte inevitabilă. Totuși, s-ar putea numi și contrariul, și anume o certotudine că moartea este doar una fizică, dar că "entuziasmul" se va împlini în tranziția către o formă de existență post-existențială.
Referindu-se la legătura dintre imaginea „asceta" și sora dragă a lui Trakl, Margareta, ar fi posibilă o altă interpretare, și anume legătura cu această soră după moarte: ideea că sora lui Trakl se adresează într-un poem, după moarte, lui Trakl. Ca o apoziție, totuși, „noaptea de iarnă" este chiar „asceta pură". „Răcoarea” la Trakl are adesea o conotație pozitivă, aceea de calmare, de oprire a durerii. Moartea, noaptea de iarnă și existența monahală se suprapun în imaginea unei existențe împlinite.
Ca poezie, textul câștigă un sens, în măsura în care acesta indică o dimensiune mai mult decât o trecere în revistă: subtextul conținutului aforistic.
Christian W. Schenk
Adina Speranta
miercuri, 06 noiembrie 2019
Distribuie: