munți și poteci

Autor:nicu hăloiu


Adăugat de: nicu hăloiu

joi, 06 decembrie 2018

munți și poteci

iarna se-apropie de noi, blândă hibernare albă
și-atâtea zile-or fi de-acum, un soi de lâncezeală gri,
pe ramuri frunze se topesc, în pădurea goală, oarbă,
din cer, se lasă-n jos sclipiri de gheață argintii.

tot mai des poteci din munte, coboară singure la vale,
curioase să asculte șoapte sub covorul moale,
trece-vor cerbii pe ele cu-ale lor semețe coarne,
când pădurea va fi verde-adăpostind sunet de goarne!

dar mai este până-atunci, acum e liniște și iarnă,
în albă-a iernii hibernare, cerbi și oameni sunt dosiți,
cohortele de fulgi de nea sunt gata să se cearnă,
vântul se plimbă liber, printre copacii desfrunziți!

câte-un lup mai singuratic iese-n iarnă, curios,
și-n urletul lui prelung se plânge de singurătate,
un iepure cu blana albă dispare-n ascunziș, spăimos,
câțiva brazi își mișcă ramul, pătrunși de solemnitate.

în pădurea de-altădată, sunt tot mai puțini copaci,
vântul bate fără vamă, răscolind muntele gol,
munții-și-nalță neputința, tot mai goi, tot mai săraci,
oamenii parcă-s bolnavi de toată lăcomia lor.

pe alocuri, stânci golașe acoperă colțul ierbii,
tot mai rar o capră iese și cu botu-n vânt, ascultă,
nu mai trece pe poteca rămasă ca o rană mută,
munții și-ale lor poteci, se tem că-și vor pierde cerbii!

parcă sunt tot mai multe puști grele de vânătoare
tot mai puține animale umblă pe tainice poteci,
plăcerea de a ucide lasă pădurile mai goale,
este tot mai iarnă-n oamenii cu inimi tot mai reci!


vezi mai multe poezii de: nicu hăloiu


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Natură
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? nu
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.