Moartea lebedei negre

Autor:Marck Nessel


Adăugat de: Marck Nessel

duminică, 25 august 2019

Moartea lebedei negre

E ger şi totu-i îngheţat.
Zăpada, năvălind în valuri
Peste colibele din micul sat,
Acoperindu-le în sus de geamuri.
În margine de sat, într-o văioagă,
Sub pătura albită de omăt,
Îngenuchiaţi, stau trei copii. Se roagă.
Părinţii, să-i aducă îndărăt.
Sunt două fete mici. Şi-un frate,
Mai răsărit ca ele cu un cot,
Răspunzător de viaţa lor în toate,
Căci singuri, ei trăiesc aşa cum pot.
E foamete şi multă suferinţă,
În vatra stinsă de bordei.
De mult e iarnă, şi-i cu neputinţă,
Şi hrană nu-i, de unde să mai iei.
Sunt nemâncaţi de multă vreme,
Nici lumânare la icoană, nu-i!
Şi fratele, în sinea sa se teme,
Că nimeni nu ascultă ruga lui.
Nici oameni, nici făpturi ori sfinţi,
De pe afumatele icoane,
N-au mai găsit în sacul lor arginţi,
Să-i scape pe copii de foame.
Mai au o zi. Ori două, pe pământ,
Şi vor sfârşi cumplit. Îmbrăţişaţi.
Uitaţi de lume şi de Sfânt,
În giulgiu alb, de nea, înfăşuraţi.
XXX
În tinda întunecată, într-un colţ
Atârnă, într-un cui uitată,
O puşcă veche, cu un glonţ,
Cu care el, vâna odată.
În vremi în care tatăl lor,
Călare pe focosul armăsar,
Câmpia o trecea în zbor,
Mâncarea, să le-o pună pe altar.
Un zeu al stepei cenuşii,
Pentru copii şi soaţa sa,
Părinţii lor cei grijulii,
Pierduţi acum de soarta grea.
XXX
Luceşte stins oţelul greu,
În taina dimineţii,
Căci fost-a el, mereu,
O stavilă, în calea vieţii.
XXX
Fratele, tăcut priveşte
A puştii tainică clipire,
Şi, cu paşi şovăitori, păşeşte,
Prinzând-o în mâini, cu hotărâre.
Cu spaima-n suflet, disperat,
Se avântă cu credinţă,
Luptându-se, în universul îngheţat,
Să împuşte prima sa fiinţă.
XXX
-O Sfinte tare şi mărit,
Din trista mea copilărie,
De mai exişti, de n-ai pierit,
Cu întreaga seminţie,
Să-mi dai un semn, să-mi dai ceva,
Dovadă de putere.
Că eşti acolo, undeva,
Şi că-l asculţi, pe cel ce-ţi cere.
Pe copilul palid, slab, plăpând,
Bătut de neputinţe,
Dar, Sfinte, doar cu-n singur gând,
Să-şi scape dregele fiinţe.
XXX
S-au risipit stelele pe pământ.
Lucind, pe lacul îngheţat.
Tăcut şi tainic legământ,
Că ce-i de făcut, nu s-a întâmplat.
Acolo jos, în valea cea adâncă,
Dintr-un cotlon, de nimenea ştiut,
Pândesc doi ochi, de sub o stâncă,
Mai neagră, ca noaptea ce-a trecut.
Luciri de oţele şi pumnal de foc,
În taina firii îngheţate.
Că-i vremea vieţii, la soroc,
A mândrei păsări fermecate.
E lebăda cea neagră, din poveste.
Cu suflet de fecioară, neîntinat.
Ce va muri chiar astăzi, dând de veste,
Că vieţii, ea prin moarte s-a închinat.
Şi jertfa ei, din zorii zilei,
Salvare fi-va pentru trei copii.
Ce vor mânca din trupul milei,
Dar bând din sânge, mai întâi.
XXX
Tăcerea de ghiaţă cuprinde pustiul
Aflat în nemişcare.
Şi apoi, în văzduh, s-a ridicat întâiul
Cântec al lebedei. Ca o boare.
Pluteşte, învăluie încet, ca o rugă,
Mintea copilului speriat.
-Nu trage, aşteaptă, nu poate să fugă!
Nu-i vremea de crucificat.
Aşa strigă îngerul gheţii
În timp ce mâna tremurată,
Capăt pune vieţii
De lebădă. Blestemată.
Să moară ucisă de glonţ,
În zorii înfometaţi.
De puşca uitată în colţ,
Viaţă să dea celor trei fraţi.


vezi mai multe poezii de: Marck Nessel


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Viaţă
  • »» Poezie de debut? da
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? nu
  • »» Vrei să fie analizată critic? da
  • »» Poezia a fost înscrisă în tema săptămânii: Poezia săptămânii nr: CCV.


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Asemanatoare cu poezia "Moartea caprioarei" de N.Labis..
Totusi,o poezie sensibila,frumoasa care atinge inimile..
Felicitari..
cu pretuire,
danab
sâmbătă, 31 august 2019