Se duce ea adică la sighișoara? și verișoara? - Mircea Ivănescu

așadar, indiferența ei e o privire rotundă, un lac cum le făcea
acela, și spunea că dacă pământul ar putea privi cu apele iezerelor stelele ar fi mai aproape - și pe fața lui nemișcată și limpede (întocmai ca pentru o plimbare romantică sub cerul senin -
dar unul din ei, chiar dacă o privește în ochi pe ființa care, în fața lui, îl

nu-și răsfrânge mai aproape stelele, în ochii ei, este indiferent), și pe lacul acesta alunecă fără să fie vâslite bărci, gânduri, și într-adevăr fără să lase răsfrângeri - este un iezer
nemiscator, noi îl privim de pe mal - și construim pe el o întreagă metafizică - e ca și cum am spune că încercăm să prefacem
poza aceasta a indiferenței ei - și acvatice - într-o după amiază de piatră, într-o lume a unei vacanțe - și ca de la marginea cu grilaj


a pieței mărunte, de lângă biserica veche, am privi peste orașul de jos, și am vedea străzi înguste acoperișurile uriașe, într-adevăr
zaharate, și verzile investiri prin ganguri - (și ceasurile largi, cu baiang), și e totul doar o imagine în carte - și fără putere - în
realitate noi stăm

și privim poza (nu citim cartea) - în care se povestește
că de data asta sanseverina își răsfrânge în apele
Iacului chipul
și nu-și găsește răsfrângerea.

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Mircea Ivănescu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.