Privindu-te în oglinda altor versuri - Mircea Ivănescu

sentimentul ghemuit în ține - cum am citit - și am crezut
o clipă, chiar că e vorba de mine -
că despre mine, chiar povestea fabulă de acolo - și că,
iată, povestitorul îmi pune mâna lui
grea pe umăr - și mă întoarce - să-l văd acolo, chircit

privindu-mă cu ochii roșii — un animal gata să-mi sară în față - (și este, firește, trecutul care, cum știu de demult, când mă întorc, să-i controlez acolo nemișcare, în spatele meu, îmi sare în față, ca o pisica) și deci, sentimentul acesta, care pândește să-mi sară în față știe și el că este pândit de neputința care asemenea întunericului se ridică în palele lungi din mlaștina care este lumea lăuntrică a mea - și unde, de atâtea ori, m-am ascuns, cufundat până la gât în apele ei dense, nemișcătoare, și le auzeam pașii improscand


stropi înghețați de spaimă, când umblăm după mine - și el îl caută acum aceștia, cu pași plescăitori - și dacă-l găsesc au să-l înfunde cu fața în jos, în apele nemișcătoare, dar avide, și încet are să-i alunece trupul în adâncuri - să nu se mai știe că a dăinuit o vreme, chiar după ce vremea lui trecuse, acest simțământ -dar nu l-au găsit încă, îl știu acolo - stă chircit, mă pândește, cu ochii lui roșii - ca un zbieret tăcut - care se înscrie în spațiul vremii nu în sunetul ei - un urlet - tăcut - care mi-ar împroșca fața dacă mi-aș întoarce-o spre el - (și, sigur, nu mă întorc - îl știu, oricum - și mai știu că privirea indiferentă a stelelor
către care el ar vrea să răzbească, să iasă și să-și ridice ochii, să le vadă - el stă acolo, pândește, și sclipirile lor reci,
măsurându-i lui nemișcarea îl destramă pe nesimțite - și când, altă dată, am să-mi
amintesc să mă întorc și să-l privesc peste umăr - el are să fie o umbră, și umbra risipindu-se lent, mai dăinuind numai ca pâlpâirea flăcărilor care mint, uneori noaptea, spunând că acolo ar fi
fost altădată o comoară.

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Mircea Ivănescu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.