Portretul unei doamne - Mircea Ivănescu

A scris o carte groasă ca să povestească despre o fată,
puțin cam ironică, și cu multe umbre pe față,
-romanul s-a numit Portretul unei doamne. Pentru noi însă
ar putea fi mai simplu - îi apucăm încheietura
atât de subțire a mâinii (de când s-a îmbolnăvit
a slăbit mult) și o tragem încet spre fereastră.
Mai e încă soare - și în cubul nevăzut de lumină
i se face obrazul de aur - spre tâmple părul ei lent
e alb, pentru că bate astfel lumina? Am putea face
portretul ei dintr-o singură scenă? ea în picioare
în fața ferestrei, soare de seară tomnatecă - vânt
afară, prin stradă - prin frunzele pomilor peste drum -
ochii ei îngustați - iarăși a plâns? - care nu ne privesc,
și mâna ei, îngustă, într-a noastră. Nu așa,
nu se poate așa - dar s-o mai privim încă, o clipă fără urmare
- ne vom mai aminti mai târziu de ceasul acesta.

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Mircea Ivănescu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.