Moartea la Veneţia - Mircea Ivănescu

Să încercăm aşadar (într-o carte ar fi fost
mai simplu acolo, ajungea să te ridici de pe scaun
într-o amiază, şi fără să crezi că ar începe
sau se sfârşeşte ceva, să părăseşti încăperea
cu mobilele bine ştiute, să cobori, şi să mergi un timp
prin amiaza posomorâtă, pe străzile umede,
până ajungi, undeva, la marginea oraşului,
Asta într-o carte) să încercăm însă cu adevărat
să mergem până la capăt şi lăsând deoparte
cărţile, toate, aşezarea luminii de pildă
din locul acesta atât de ştiut, unde ai stat
până acum să o laşi, de la o clipă la alta,
fără putere şi să spui că treci prin pânze de aer
cu apele schimbătoare mergi, adică, înspre o margine,
unde are să fie totul deschis, asemenea unui ochi
aşteptându-te, să te primească acolo. (Vorbe, nu ?
şi tot ca într-o carte coborârea pe străzi, la amiază
către locul unde e cerul imens ca o povestire cu omul
care deodată s-a ridicat de pe scaun şi a plecat
altundeva spre o altfel de lumină.
O parabolă despre moartea în lumina uriaşă
a unui ochi cu străvezimi înşelătoare, mai încetinite,
şi se termină, şi pe urmă închizi cartea),
şi e o aceeaşi lumină posomorâtă, scăzută, îngustă,
jur împrejurul tău şi tu stai mai departe
şi îţi închipui, doar, vorbe.

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Mircea Ivănescu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.