Joc livresc - Mircea Ivănescu

Lumină de august - ce titlu frumos
(dar ea nici nu a citit cartea). În august
eu știu că lumina e spre seară ca un clopot
decolorat cu gust de ierburi și mentă,
și arde în fundul grădinii. În lumina
aceasta să încercăm mai tîrziu s-o descriem -
și să-i dăm să citească și ei? O, dar așa
am mai scris de atâtea ori, mereu despre alte
ființe - vorbele acestea au fost mereu amintiri
despre lumina de seară, despre fulgii tăcuți
de zăpadă, despre zgomotul sângeriu
al focului pe câte o față când se apleca înspre flacăra
la soba deschisă. Și pe urmă, ea nici nu a citit cartea
cu lumina apăsătoare de vară (și acolo
lumina de august nici nu se decolorează spre seară -
e mereu o arșiță de început de dup-amiază,
și nu e vorba de ea, nu e vorba de ea).

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Mircea Ivănescu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.