Poveste scurtă - Mircea Ivănescu

Acum foarte mulţi ani, am fost într-o seară în oraşul acesta
unde lumina soarelui este mai albă, şi marea
la capătul vreunei străzi se deschidea, cum credeam eu
pe atunci că aveau să mă privească, cine ştie când,
mai târziu, în viaţă, ochii albaştri ai vreunei iubite.
Eram foarte mic. (Fusese o ocazie
să mergem în acest oraş, pentru două-trei zile,
şi mama se bucurase mult că mă putea lua şi pe mine –
să văd marea.) Cum am ajuns, m-am îmbolnăvit –
(eu, în copilărie, aveam des crize de febră).
Seara mama a stat cu mine în camera hotelului –
mi-au adus de la restaurantul de jos un ceai
într-un pahar cu suport de argint.
A trebuit să plecăm – eu şi mama – a doua zi.
La amiază, eram acasă.
Nici n-am prea fost bolnav. în aceeaşi zi,
îmi amintesc, am stat lungit pe covor, în sufrageria mare,
şi am citit cartea „Arcaşul Verde“. Îl invidiasem pe fratele meu
– care rămăsese acasă – pentru că o citea în ajun.
Acum, după aproape o viaţă, sunt iarăşi în oraşul acesta –
stau în restaurantul de jos – unde atunci n-am intrat –,
şi beau alcool tare. A trecut, într-adevăr, o viaţă.
Mama se bucurase mult de ocazia aceea să meargă la mare,
fusese cu ani înainte, când fratele meu şi sora care a murit
înainte de naşterea mea erau mici.
Mama a mai fost după aceea la mare o dată –
după ce s-a sinucis fratele meu – cam la cinci ani după ce eu
i-am risipit acea bucurie, cu boala mea bruscă.
A mai vrut să meargă o dată, încă mulţi ani mai târziu,
în vara dinaintea iernii când a murit. Medicii nu i-au dat voie.
Acuma, eu sunt aici. Stau la masă şi scriu.
E noapte acum. Astăzi a fost senin, lumină albă de soare,
şi marea, albastră, la capătul străzii din colţul restaurantului.

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Mircea Ivănescu








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.