Portret - Mircea Ivănescu

O foarte înceată ființă — ca și cum te-ai plimba
seara, la marginea apei strânse de ploaie, undeva
în afara orașului — și soarele încercând
să facă o lumină — și lumina aceasta
în care tu mergi să fie adevărată.
Să te opreșți
lângă apa de acolo unde apa înnegrită se duce
pe câmp — în soarele stins.
Să te așezi lângă o astfel
de ființă a înserării — însă o ființă spre care
să-ți poți ridica mâinile, o ființă înceată, și care să fie
adevărată — în lumina scăzută să mergi jur împrejurul
ei — și nimic să nu fie adevărat, decât ochiul ei de lumină
răsfrângându-se lent, printr-un soare care se face vânt mai subțire —

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Mircea Ivănescu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.