Noapte - Mircea Ivănescu

În unii dintre noi, când ne întoarcem cu spatele
la ceilalţi, există o terasă
spre mare – doar foarte rar mai ieşim noaptea
să privim marea care urcă pe podeaua de scânduri şi lasă
alge acolo – căci ştim că atunci ne-mpiedicăm
de crabi – (unii din ei ne-ar putea apuca
de picior – dar este o muşcătură întoarsă
spre alte înţelesuri – nici nu te doare, şi nici nu e
cel puţin încet veninoasă – e numai apucătura
între două căngi moi, ca degetele – şi atât).
Îi împingem apoi cu piciorul în mare. Stăm
un timp pe verandă, privim marea noptatecă.
Asta când ieşim pe acest podium străbătut
de lumină de lună şi de răsfrângeri de valuri.
De cele mai multe ori, rămânem în cameră,
şi asta se cheamă singurătate.

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Mircea Ivănescu








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.