Imaginea veche - Mircea Ivănescu

O imagine foarte veche - e ca și cum ai deschide o carte
pe care o știai de demult, atâta de bine,
să mai privești acolo o gravură cu o ființă mult aplecată
spre o lumină scăzută - în fața cutiei prelungi
a aparatului de radio - cu lampa lui mică
aruncându-i pe obraji o luminiscență încet
sfâșiată - și dintr-un colț, pândind-o - dar fără
să aibă aerul că o privește, doar ca și cum
și-ar fi urmărit degetele neliniștite înscriind pe covoare
cine mai știe ce fel de cercuri - spre amintirea această
iată că te poți acuma reîntoarce, să o privești. -
însă de data această să nu mai simți chiar nimic.
Este și asta

un fel de a spune că trece timpul.
Era atunci muzică întortocheată, și fiecare dintre subînțelesurile ei, multe, - îți spuneai - erau puncte mici, zvâcnindu-i boante, pe față, clipind acolo, strigându-se - și fața ei rămânând aceeași. -
Numai că nici atunci nu erai sigur că ea ascultă cu adevărat.
Oprirea oricăror gânduri spre atunci. -
E ca și cum ai închide cartea, și gândindu-te că este o gravură care nu se mai potrivește cu ceea ce scrie acolo - (și nu mai ai răbdare să mai citești) -și te gândești pe urmă la altceva.

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Mircea Ivănescu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.