Asurzitoare iscare - Mircea Ivănescu

spaima – există vorbe care să spună cum este,
cu adevărat, spaima? ce simţi, de pildă, când treci
colţul – şi o întâlneşti deodată, cu ceaţă multă în păr,
şi mâna, strângându-i lui braţul? şi este, deodată,
ea – şi trece pe lângă tine, de abia aplecându-şi
capul – şi în jurul tău noaptea e dintr-o dată înaltă
şi urlă – şi-ţi vine să-ţi scuturi capul, cu mâinile zvâcnite
peste urechi, şi să fugi – cât mai departe. (de fapt,
mergi la fel de încet, ca şi cum nu ar fi
nimic adevărat, ei au trecut, strada nu mai are importanţă,
deşi este strada ei.) nu mai există
continuarea clipei acesteia. – a fost. – a trecut. –
ea, brusc, înspăimântător de străină, ţinându-l
de braţ, alături de el, scuturându-se
de ţipătul din tine – nici nu l-a auzit – când ai văzut-o trecând.
şi ceaţă, pe o stradă murdară –

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Mircea Ivănescu








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.