Aşadar, nu există singurătate - Mircea Ivănescu

Aşadar, nu există singurătate,
suntem întotdeauna mai mulţi – în noi înşine,
oriunde ne-am duce – şi oricât i-am implora
pe ceilalţi să aibă milă de singurătatea
vreunuia sau altuia dintre cei ascunşi, pândind,
în noi.
Sigur, mai ales, când ne rugăm
de cei de alături şi când desfacem în faţa lor,
ca pe un sul cu scriere rotunjită,
ceea ce noi numim singurătate – mai ales
atunci nu suntem singuri.
(Mai degrabă
când suntem numai noi, şi unul din noi, dinăuntru,
le întoarce, mincinos, sau invidios, spatele
tuturor celorlalţi – mai degrabă atunci
am fi mai aproape de singurătate – dacă
ceilalţi, din noi – din afară – nu l-ar pândi
cu surâsuri pe cel supărat – sau nu l-ar ignora,
pur şi simplu. Atunci e şi mai rău –
dar tot nu este singurătate, nici de data aceasta.)
„Şi pe urmă vin marile ploi“, şi noi
ne ascundem în grădina înserată – şi se răsfrâng
de multe ori chipurile noastre în frunzele ude
şi ne leagănă – ca şi cum am visa-ntr-o oglindă.

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Mircea Ivănescu








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.