Amintiri - Mircea Ivănescu

îmi aduc și acuma aminte
de ungherul mereu înnoptat,
deși era așezat în lumina cuminte,
pe peretele lângă sobă-al tabloului mat

de prea multă vreme trecută, unde surâdeau
cu funde în păr doi copii.
Amândoi au murit
— e-o amintire urîtă numai a mea, adică
— și mii

de vorbe am făcut despre asta.
Și eu trec mai departe prin timpul urât
care-i numai al meu.
Doar atât

despre colțul acela al camerei acum
răsturnate, care a fost a mea într-o vreme
— și aceasta ar vrea să fie o
parabolă cu înțelesuri uscate.

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Mircea Ivănescu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.