Amintire cu Leopardi - Mircea Ivănescu

Și iată cum acuma, aplecându-te peste ceea ce ar trebui să fie o aducere aminte, dar este numai cerul mult liniștit de ape adânci, ca al unei fântâni - ("odihnește-te acum, ostenită inimă a mea", cum recita atunci de pe podium, cu privirea atentă înăuntru,
și oboseala aceluia care scrisese de mult vorbele astea se așeza în fațete - să răsfrângă lumina unui soare poate că acesta de aici, de începuturi de toamnă la munte) - deci aplecat peste aducerea aminte - numai că, iată aducerea aminte răsfrânge

un fel de liniștită oprire
și nu mai simțim din vremea de atunci
decât trecerea moale a soarelui peste față.
Soarele este și acum,
îl simți, la fel, peste față - este și asta
o amintire - și nici nu mai vrei să-ți odihnești ostenita
inimă a ta.

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Mircea Ivănescu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.