Albertina a dispărut - Mircea Ivănescu

ar fi, desigur, mult mai frumos dac-am putea-o reține
într-o seară închisă, numai a noastră, dac-am putea
s-o pândim, de la ferestrele coridorului, când ea de abia
se mișcă prin camera — fără vedere spre landă — doar cu puține
geamuri — și înalte — către culoarele (pe unde, însă,
vântul suflă ca și afară — și uneori chiar și ninge,
când deschidem fereastra cu sticlă plânsă
de ceață, la capăt, pe lângă scara cu trosnet fin), ce
ar mai urma de aici, se face o liniște lungă.
alături de vreo ființă — dar adevărul e că nici nu există
o asemenea făptură — de pildă, o femeie cu fața tristă
a trecut astăzi prin ploaie, pe alee, pe lângă
noi — și nici nu ne-a privit — s-a legănat prin fumul de ploaie
și a trecut mai departe, afară, noi o urmăream cu amintire greoaie.

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Mircea Ivănescu








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.