Tu cei o curtenire... - Mihai Eminescu

Tu cei o curtenire
În glumă ­ și dorești
Să-ți spun a mea iubire
În versuri franțuzești.

Dar eu sunt melancolic
Și nu știu să răspund.
Nu pot să-mbrac în glume
O taină ce ascund.

Tu râzi și-ți razemi capul
De umăru-mi încet,
Și-n ochii mei îmi cauți,
Vicleano, așa cochet.

Tu vezi că în iubire
Nu știu ca să glumesc;
Nu-ți pare oare bine
C-atâta te iubesc?


©Mihail Eminovici(Eminescu)

Adăugat de: th3mirr0r

vezi mai multe poezii de: Mihai Eminescu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.