Strigături - Mihai Eminescu

I

Eu pe pieptul tău culc capul
Și mă uit la tine-n față,
Ca copilul ce se uită
L-ale maicii sale brațe.


*


Ca miresele să îmble ori să calce ca pe piuă.


*


Chiar sărac, de ai drăguță,
Ai mulțimi de daraveri,
Căci primești și dai simbrie
În necazuri și plăceri.


*


Că amorul e zădarnic
Nu vei ști numaidecât.
Ci atunci numai, copile,
Când de el te-i fi topit.


*


Ce-mi scoți ochii cu mândria
Și-mi vorbești că o să-mi treacă ­
Fie omul cât de mândru
Tot la dragoste se pleacă.


*


Unde dragostea domnește
Ia greșelele-n nimic,
Căci prin certele omenimei
E ca ramul de finic.


*


Știu eu dacă ții la mine,
Dacă tu nu mă înșeli?
Căci pe buze-s scrise numai
A iubirei învoieli.


*


Oricât fii nenorocită
Tot cu dragostea te iei ­
Oricum simtă-o bărbatul,
Îndoită-i la femei.


*


Căci la dragoste de cade
Tare mult s-au îmblânzit.


*


Limba-n gură ți se moaie
Pe când dragostea vorbește.


*


Ah, mai bine să mă-nșele
Chiar de zece ori amorul
Decât nenșelat de dânsul
Nici să-l știu și să-i duc dorul.


*


Mulți scăpare-am cu viața
Din al dragostei război
Cu dulceața-i nesfârșită,
De nu ne-am lupta în noi?


*


Tolba dragoste-i de aur,
Dar săgeata-i otrăvită.


II


Și la poala hainei tale
E adânc de altă floare.


*


Haine noi cari la îmblet
Lin de trupu-ți se lipesc

Și arată cu-a lor cute
Boiul tău împărătesc.


*


Și te mlădii cu mult farmec
Între creții-mbrăcăminții:
Știi că toată ești frumoasă
Și că ești răpirea minții.


*


Haina ta cea minunată
Nu-i în stative țesută,
Căci ușoară-i ca de neguri
Și te miști ca și o ciută.


*


Pedepsit-au mâna inul
Pânză fină ca să țeasă,
Cât tu pari a fi mai goală
Căci ușoară-i ș-arătoasă.


*


Și albastre fine torturi
Străveziile mătăsuri ­
Cât cu-a ta privire fină
Umbra tu abia le măsuri.


*


Oh, cum este de ciudată,
Lingușită, dezmierdată!


*


Nici prea mare, nici prea mică,
Dar crescută subțirică,
Nimeni n-ar putea să zică
Că nu-i coz de frumușică.

Are haine-alesățele
Și podoabe de inele,
Multe fie, puțintele,
Tot îi stă bine cu ele.


*


Dulce mângâiere-mi fuse
Dar a rău mă mai aduse.


*


Blestemat să fie locul
Unde mi s-au aprins focul.


*


Căci un cântec cât de mândru
Ce cu glasul se-mpreună ­
El din gură de femeie
Înzecit de dulce sună.


*


Cântec de zori
Deșteptarea plăcerilor,
Cântec de dor
Amorțirea durerilor.


*


Iar cântecul de dor
Ți-aduce somn ușor.


*


Cântecele mai mult aprind
Durerile din dragoste
Când făr- de veste te cuprind.


*


Până ieri cu fetele,
Astăzi cu nevestele.


*


Cel ce cântă se dezmiardă și pe el și pe ceilalți.


©Mihail Eminovici(Eminescu)

Adăugat de: th3mirr0r

vezi mai multe poezii de: Mihai Eminescu








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.