Scumpii mei părinți - Mihai Eminescu

Viena, în 10 februariu 1872

"Scumpii mei părinți,
Astăzi ies pentru prima oară din casă după o troahnă îndelungată și după o desăvârșită lipsă de apetit, care-a ținut mai douăzeci de zile. Înainte de două zile am început a avea un apetit mai bun și acum reintru în obișnuințele de mai înainte
și în traiul ce-l duceam înainte de boală. Mă simt mai tare și gălbinarea e ca și dispărută de pe piele și din față, numai în albul ochilor se mai vede.
V-aș fi scris mai de mult, dar eram într-o stare sufletească atât de amărâtă și de răutăcioasă din cauza boalei mele încât mai mă temeam să vă scriu sub inspirațiunea acelei rele dispozițiuni. Mai adaog că scrisoarea d-voastre cea din
urmă, în care mi se comunică lucruri așa de triste, mi-a mărit boala și mă făcură și mai oțărât de cum eram.
Nimeni nu venea la mine, pentru că oprisem pe orișicine de a veni, și astfel rămăsesem numai în prada cugetărilor și închipuirilor mele, cari numai senine nu puteau fi.
Doctorul mi-a spus că principala cauză a boalei mele a fost izolarea deplină în care trăiesc și încunjurarea societății și a oamenilor. Eu nu cred să fie asta. E drept că nu mă duc decât foarte rar în adunări, însă totuși mă duc câteodată.
Vă rog și de asta dată ca să-mi trimeteți banii cam așa ca pe la 25 a lunei să-I capăt, căci, deși vă va fi făcând greutăți, totuși nu știți cât de mult bine îmi faceți cu aceasta. Oriunde locuiesc, e natural ca aceia trebuie să fie oameni săraci, cari așteaptă ziua în care am să le plătesc locuința ca pe o sărbătoare, căci în genere e una din resursele lor principale. Acuma locuiesc asemenea la niște oameni foarte de treabă, căci în decursul boalei mele au fost modele de amabilitate, dar sunt foarte săraci. Eu nu le pot răspunde altfel la amabilitatea lor decât cel puțin prin punctualitate.
Ba chiar, dacă ați anticipa și mi-ați trimite vro trei galbeni după primirea acestei epistole, iară restul pe la 25, cum am spus, ați face foarte bine — se-nțelege, dacă, în împrejurările dv. grele, vă este cu putință. După cum veți fi înțeles, am nevoie de o restaurare cum se cade, și sunt multe lucruri care ar putea s-o grăbească și de cari trebuie să mă lipsesc, din cauze lesne de gâcit.
Sărutându-vă mâinile și îmbrățișând pe Șerban și Matei, rămân al d-voastre
supus fiu
Mihai"

Notă:
Scrisori de familie sau despre familie

De la Viena

[părinților săi, Gheorghe și Raluca Eminovici, din Viena, în 10 feb.1872, la 22 de ani]

©Mihail Eminovici(Eminescu)

vezi mai multe texte de: Mihai Eminescu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Dana > cu placere; da, asa este, Iubirea fata de oameni...

Th3Mirr0r
th3mirr0r
vineri, 21 august 2015



"ii era de cei din juru-i.."..asta inseamna Iubirea de oameni..
multumesc pentru cuvintele tale..
cu pretuire...

danab
joi, 20 august 2015



Dana > progresiv, am sa postez mai multe scrisori; nu voi a le pune repejor pe toate - si fara sa se bucure de atentia cuvenita[cel putin in faza primara][ca doar vor sta aci, la dispozitia cititorilor].
Asa este, isi iubea atat de mult parintii, incat sa nu le spuna cat sufera si cat de apasatoare ii este situatia.
Unii au purtat discutii in contradictoriu, spunand ca era bogat, insa in realitate, mare parte a banilor, s-au dus pe studii [caci la facultatile acelea de prestigiu, unde se ducea numai elita, nimic nu era gratis], apoi, pe haine, sau alte de trebuinta [cand te plimbi in anumite cercuri sociale, totul este scump]; pe langa toate acestea, "Sarmanul Dionis", ca autoportret, povesteste despre saracia lucie, pe care dansul era fortat sa o indure. Eu stiu cum se simte un artist, in ipostaze din acestea... Eram intr-un autobuz, in Bucuresti, stand la taclale cu cativa batranei, despre cultura, ori cele inrudite, iar o femeie, de langa mine, tanara, draguta, a izbucnit in plans, pesemne de la cele auzite, de la realitatea aceasta cruda pe care am relatat-o. Iaca n-am avut curagiu a-i zice ceva, macar s-o strang in brate si sa-i zic "o sa fie bine"...
Asa ca.. uneori, devii neputincios, cand ai scopuri altruiste.
"De la Nistru pân'la Tisa
Tot românul plânsu-mi-s-a
Cã nu mai poate strãbate
De-atâta singurãtate"
Paralela fac atunci, la marele Eminovici - caci eu cred ca asta il macina cel mai tare, Nimicnicia in sine. Nu ii era de el, de niste mofturi trecatoare de a avea ceva, ci ii era de cei din juru-i..



Th3Mirr0r
th3mirr0r
joi, 20 august 2015



multumesc..!
sant de pret astfel de scrisori..sant valoroase...nu citesti in fiecare zi asa ceva...doar aici,dupa ce postezi tu sau Adina...
Cat de sarac a fost Geniul Poeziei..si totusi atat de sensibil..incat nu dorea sa-si supere parintii scriindu-le in stari de amaraciune..de boala....
multumesc din suflet pentru nestematele pe care le scrii pe aici...
cu drag si pretuire...
(daca mai ai astfel de scrisori...m-as bucura enorm...:)..)

danab
joi, 20 august 2015