Minte și inimă - II - III - Mihai Eminescu

[ II ]


Îi zic: mă lese-n pace,
Nu voi să mă cuprindă;
Iar el râzând răspunde:
O, uită-te-n oglindă

Și spune-mi dacă omul
Găsind în a lui viață
Odor așa de dulce
Nu l-a cuprinde-n brațe?

Îi zic: mă lese-n pace,
Ce are cu-a mea gură,
Cu ochii mei ce are,
De-a merge nu se-ndură?

Iar el râzând răspunde
Că nu cunoaște mila;
De nu-i voi da de voie
Mi-o ia el cu de-a sila.

Îi zic: mă lese-n pace,
Căci inima mă doare,
Fiorul mă sfârșește
Și cad de pe picioare.

Iar el răspunde... ­ vorba-i
De lacrimi pare plină ­:
De vrei un leac, iubită,
La inima-mi tu vină.

[III]

ANA

Povestește chiar din capăt să te văd dacă o știi...

MUȚI

E! Achil și Agamemnon își spunea grobienii.
Și atunci bătrânul Nestor prinde-a spune la povești,
Pe-amândoi îi probozește cu cuvinte bătrânești.
Împrejur sta toți elinii, steteau preoții și regii
Iară Nestor ține una... știi mata cumu-s moșnegii.
Iar Achil pe Agamemnon suduindu-l zice: „Câne!
Mi-i lua tu pe Brizeis, dar uitată nu-ți rămâne.
Las- tu, lasă, măi jupâne, știu eu bine ce-am să-ți fac,
Să-mi cazi tu odată-n labe, ș-apoi las-, că-ți viu de hac."

ANA

Bun, frumos! Dă-i înainte! suduie ca un muscal.

MUȚI

Singură ai spus, mamaie, că Homer îi natural,
Și ne-ai zis să spunem toate, ia așa cum se grăiește,
Ș-apoi tot eu îs de vină?

ANA

Natural, nu mojicește.

Spune tu, Bibi...

BIBI

Mamaie, eu știu tocmai cum e-n carte.

ANA

Și așa se și cuvine, spune, Bibi, mai departe.

BIBI

Cum Achil și Agamemnon înde ei se tot sfădéu,
Vine Nestor ș-amânduror le ținu apoi de rău:
Pe-Agamemnon îl împacă, pe Achil îl îmblânzește,
Ca acesta pe Brizeis să o dea se învoiește,
Dar îi spune dinainte să nu cerce de cumva
Preste Brizeis, din avere-i să s-atingă de ceva...
Iar Ulis luă pe Chriseis, și-n corabie suind,
Merge la preotul Chrise, fata-n mânile lui dând,
I-a adus tauri de jertfă, și convoi iar la ahei
Cu preotul lui Apolo să-i împace iar pe ei.

ANA

Vezi, măi badeo, cum se spune? Limpede, frumos, cu șir.

MUȚI

Ce mai treabă; a-nvățat-o pe de rost din păr în fir.

ANA

Tu nu știi să-nveți tot astfel... Te oprește cineva!
Dară nu vrea cuconașul, asta-i... Spune, fata mea.

BIBI

Crainicii lui Agamemnon, ei asemeni se luară
Pe Brizeis s-o aducă... dar Achil stătea afară,
Lângă cort, și să i-o ceară frică li-i și nu le vine.
Ci Achil nu-i mai încearcă și cu ea de mână vine.
Și le-o dă în seamă...

MUȚI

Prostul! Numai gura îi de el.
De-o iubește pe Brizeis, de ce-o dă ca un mișel?
I-aș fi dat eu lui mireasă... ­ să fi fost eu acolo ­
Îi umpleam de bodaproste, de nu știau încotro,
Îi făceam pe toți tocană, rupeam gâtu ca la vrăbii
Și-mi duceam apoi acasă mirmidonii pe corăbii.

ANA

Foarte rău și fără cale, dragul meu... Și nu-ți ascunz
Chiar nesuferit ești astăzi, îndărătnic și ­ răspunzi.
Povestești prost... Din franceză mai că n-ai știut nici bechi,
Doamne, cum nu ai un dascăl, să te tragă de urechi.
Mergi, Bibi, la Marioara ca să-ți dea ție plăcinte,
Iară leneșului celui chiar nimic, să ție minte.

MUȚI

Dar de ce-a dat pe Brizeis, spune, mamă, îi cu drept?
Să fi fost a mea, mămuță, eu cu toții dedeam piept.
Ai spus singură că dânsul pe Brizeis o iubea...
Câtu-i lumea și pământul n-o luau din mâna mea.

ANA

Eu ți-am spus-o, și-o spun încă și ți-oi spune vreme multă
Cum că omul cel de treabă urmă mintea ș-o ascultă,
Judecă întotdeuna, nu se îndărătnicește...

MUȚI

Minte, minte! să i-o deie dacă-atâta o iubește...

BIBI

„Judecata totdeuna decât dragostea-i mai sus:"
Ast-ai zis-o mai deunăzi... vezi, țin minte ce mi-ai spus.

ANA

(o sărută)

Draga mamei... Ești de treabă... și înveți așa frumos!
Nu ca cela, ca jupânul îndărătnic și lenos.

MUȚI

Spune, mamă, câte-i spune și eu totuși ți-oi răspunde:
Mintea, nu zic ba, frumoasă-i numai că eu nu știu unde-i.
Dară vezi tu, mămucuță, eu vin iar la vorba mea:
De eram Achil, pe Brizeis nimeni nu mi-o mai lua.

ANA

(amenințând)

Mimi!

MUȚI

Mânie-te, mamă, zi ce-i vrea... zi la femeie

Nu numai plăcinte, dară, nici mâncare să nu-mi deie
Și să mor de foame, totuși, de-ar veni vro unu-aice
Să te ia cu sila... iară mintea ceea de mi-ar zice
Dă-o, dă-o pe mamaia... nu te dau să știu că mor.

ANA

(îl bate pe obraz)

Îndărătnicule!

MUȚI

Vezi tu, pentru tine, un odor,

Dau război cu toată lumea ca Bogdan-vodă cel chior.

ANA

Aide, mergi, iubire chioară, mergi la Maria, dă-mi pace.
Astăzi încă treacă-meargă! Dar alt'dată nu mai face.

MUȚI

Nu mă duc...

ANA

Nu vrei plăcinte?

MUȚI

Nu acum, să-ți spun ceva...

Da' așa-i că nu te superi?... Zi că nu te-i supăra.

ANA

Spune, de!...

MUȚI

Cum aș începe... Doamne? Doamne-ah, mămucuță,
Tare ești tu frumușică, nu știu cum, și ești drăguță
Decât cum nu se mai poate, cum nu e altă mămiță...

ANA

Ce vrei, Mimi, spune-odată...

MUȚI

Să spun? Da? Dă-mi o guriță.

ANA

Atât?

MUȚI

Da. Și încă una, și-ncă una, nu știu cum

Da-mi ești dragă fără samă...

ANA

Haide, Mimi. Pleac-acum,

Dă-ne pace...

MUȚI

Tu nu crede că-s așa de rău copil,

Știu poveste mai frumoasă decât cea a lui Achil,

Eu știu una de la moșu: a pădurilor poveste

Și frumoasă, și frumoasă, cum n-au fost și nu mai este.

ANA

Așadar, moșu Teodor; spune-o, spune, dragul meu.

MUȚI

Ceva nou, n-ai auzit-o pân-acuma, numai eu.

ANA

Aide, Mimi, mergi acuma... să veniți când v-oi chema.

MĂTUȘA

Mie nu-mi dai o guriță?

MUȚI

Nu-mi ești dragă ca mama...


[partea a II-a/III-a]


©Mihail Eminovici(Eminescu)

Adăugat de: th3mirr0r

vezi mai multe poezii de: Mihai Eminescu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.