Mâțule, măi mâțule, mânca-ți-aș ochii! - Mihai Eminescu

[3 iunie 1882]


 


“Dulcea și draga mea copilă,


În caz de lipsă de bani, care te-ar împiedeca să vii, te rog scrie-mi și poate să-ți pot trimite eu. Câteva zile am avut mai mult de lucru și de-aceea de alaltaieri nu ți-am scris. Și acum sunt atât de mâhnit că nu ești aici și am atâtea gânduri încât nu-ți pot scrie pe plac și în toată liniștea. Nicuța mea, dulcea mea Nicuță ! N'est-ce pas que nous serons heureux  ... foarte, foarte, nesfârșit de mult.


 


Când gândesc la neagra mea ingratitudine, la mizeria sufletească de care am fost capabil, mă simt atât de puțin vrednic de tine, atât de om de nimic, încât aș intra în pământ. Eu singur n-am știut niciodată, n-am știut pân-acum ce mult dragă îmi ești, ce mult scumpă, cât ești pentru mine. De-acu m-am învățat minte și nici mai trăiesc, nici nu mai mor fără tine. Avem să fim, nu te îndoi, cei mai fericiți doi oameni din lume. Avem să fim? Dacă mă vei iubi avem să fim, căci pentru mine viața s-a încheiat pentru totdeuna, căci tu ești cel întâi amor al meu și vei fi cel din urmă, unicul, precum unică ești, așa mititică și gingașă și cochetă pentru al tău


Emin


 


 


Te jenează că scriu numai pe o pagină, mâțule? Zău daca am două fire de nisip  în casă și asta-i cauza. Până ce scriu a doua pagină se usucă cea dentâi.


Mâțule, măi mâțule, mânca-ți-aș ochii!"


 


Scrisori - Eminescu către Veronica Micle


 


[către Veronica, în 3 iun. 1882]


 


©Mihail Eminovici(Eminescu)


vezi mai multe texte de: Mihai Eminescu








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.