Iubite Tată - Mihai Eminescu

[Berlin, decembrie 1873—ianuarie 1874]


 


 


“Iubite Tată,


Dacă nu ți-am scris pân-acuma cauza a fost neîncrederea cu care întâmpini orișice voință proprie a oricărui din fiii d-niei tale, neîncredere augmentată de privirea formalistă ce-o ai despre lume, după care orice om care nu caută decât a se chivernisi, după cum o numești d-ta, trebuie să fie un om de nimic. Ești un părinte nenorocit — adevărat. Dar ești nenorocit mai mult pentru că vrei ca fiecare să trăiască și să-și măsure pașii după cum dorești d-ta. Când vorbești de frații mei, se poate că ei ți-or fi greșit, căci ei poate te-au înșelat, poate ți-au spus lucruri ce nu erau, eu nu-mi aduc aminte să fi păcătuit decât prin o extremă iubire de adevăr, și de aceea-l spun și acuma.


N-am putut pleca la moment din Berlin pentru că Rosetti  a făcut cu putință ca să rămân. El mi-a ridicat leafa la Agenție la 16 napoleoni pe lună și, fiindcă era singur aici, neavând pe nimeni în cancelarie, am crezut de dătoria mea să rămân c-un om la a cărui opinie bună am ținut și țin. El în urmă a fost numit membru la Curtea de Casație și la urmașul lui, fostul ministru Crețulescu, am intrat în aceleași condiții, într-o vreme în care eram de neapărată trebuință aici. Daca ți-aș fi scris asta d-tale ai fi zis, după cum obicinuiești, că îmblu cu minciuni, că îmblu să te-nșel ș. a. N-am voit să mă espun la asemenea laude și de-aceea am tăcut. În sara chiar în care am primit bani din Lipsca prin casa Wertheisner m-am dus la agenție ș-am anunțat lui Rosetti plecarea mea și, daca n-am plecat, d-ta vei crede că nu-s așa de nebun să fi stat numai de flori de cuc aici.”


 


Scrisori de familie sau despre familie


 


De la Berlin


 


[tatălui său, din Berlin, între dec. 1873 - ian. 1874, la 24 de ani -


ciornă neterminată]


 


©Mihail Eminovici(Eminescu)


vezi mai multe texte de: Mihai Eminescu








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Dana > pur si simplu, nu pot accepta un "Multumesc", nici cand nu mi-ar apartine, dar nici cand contribui la ceva. Am considerat ca asa este drept. Prefer mereu ca mai degraba acel "Multumesc" sa fie prin insusi comentariul asupra a ceea ce i-ar fi placut, persoanei, de acolo, ori ca din urma celor citite, sa spuna ce a inteles; pentru mine, acela este adevaratul "Multumesc", nu neaparat vis a vis de mine, ci de autorul respectiv. Eu nici macar la propriile-mi scrieri, nu voi nici un multumesc, daramite, la scrierile altora, de la care as posta. Oricat de rece, ori dura ar fi afirmatia asta a mea, de a respinge politeturi, e bine intemeiata. Bucuria mea, nu va consta niciodata in ceva care pentru mine, sau in viziunea mea, sunt bune generatoare de mandrie,
Ca imi amintesc vorbele cuiva, spunandu-mi "lesne fala ce desarta t-o vei culege, din vorbe de-amaririi", iar eu, amintindu-mi, nu voi a cunoaste.

Th3Mirr0r
th3mirr0r
miercuri, 26 august 2015



in adevar...frumoasa..am citit-o..
eu nu iti multumesc tie,personal,ca nu e meritul tau..
dar iti multumesc-si intotdeauna am multumit celor care au tradus,au scris pe acest site...am multumit pentru munca si lucrarea lor de aici...si am crezut..si cred ca e un lucru frumos sa spui "multumesc" celui ce lucreaza in folosul nostru al tuturor,celor de pe aici..
nu gasim in alta parte atatea poezii frumoase spre a le citi..atatea scrisori scrise de Eminescu...pe care-personal-le citesc cu drag si emotie...dar daca acest "multumesc" deranjeaza...o sa trec la tacere...credeam totusi ca te bucuri de rodul muncii tale de pe aici...si te bucuri cand vezi ca ceea ce ai postat este citit....
ma voi multumi sa tac...sa nu mai scriu comentariu la nimic legat de ceea ce postezi,chiar daca sant deschise comentariile....se poate citi si fara sa iti exprimi ceea ce simti...
cu pretuire,
danab
miercuri, 26 august 2015



Dana > Eminovici pretuia Adevarul. Atat de mult il pretuia, incat era incoruptibil. Indic o poezie, sa o citesti "O, adevar sublime".
S-ar putea sa nu ii fi trimis scrisoarea, din cauza mentionata de tine; eu iau in calcul, ipotetic, si alte cauze; insa, aceasta o vaz mai plauzibila, fiindca imi amintesc bine cateva poveti, printre care si "Adevarul, in unele circumstante, este cea mai de temuta arma;asadar, poate cladi sau dezbina".
Nu trebuie sa imi multumesti. Nu e meritul meu.

Th3Mirr0r
th3mirr0r
miercuri, 26 august 2015



din scrisoarea aceasta,reiese ca Eminescu iubea Adevarul..si nu se sfia sa il spuna..chiar daca il spunea cu durere chiar si tatalui...

"Ești un părinte nenorocit — adevărat. Dar ești nenorocit mai mult pentru că vrei ca fiecare să trăiască și să-și măsure pașii după cum dorești d-ta...."..Dur! probabil tatal nu a mai citit-o..pentru ca Eminescu nu i-a mai trimis-o..avand in vedere ca era "o ciorna neterminata!"...
Si-o fi dat seama de duritatea cuvintelor lui...

multumesc pentru aceste scrisori...ale Marelui Eminescu!
danab
miercuri, 26 august 2015