Eu voi inimă curată și amor vecinic - Mihai Eminescu

[ianuarie — iunie 1876]


 


 


“Doamnă,


De mult joc un rol nevrednic de mine însumi și nevrednic de simțemintele care le-am avut pentru d-ta, căci sperez că nu le mai am. Cât ai fost dusă am avut timp să reflectez asupra stării mele și s-o găsesc nesuferită. Doi ani de zile, doamnă, n-am mai putut lucra nimic și am urmărit ca un idiot o speranță, nu numai deșartă, nedemnă. Căci, într-adevăr, ce am putut spera ? Acum pentr-ntâia dată ai vorbit limpede cu mine, aceasta tocmai nezicând nici un cuvânt, nescriindu-mi nici o


literă, căci se vede că la mănăstire nu-ți mai trebuia o manta, cum îți trebuie la Iași, nu-ți mai trebuia un om despre care unii-alții să presupuie că-l iubești, pe când în realitate iubești pe cine știe cine. Știu multe de d-ta, eu care pân-a veni în această țară afurisită aveam inimă curată și minte deșteaptă. Nu i-ar putrezi oasele cui au dat ființă acestor țări în care cuvântul nu-i cuvânt, amorul nu-i amor și frumuseța e inscripția unui ... otel.


Zgârcită în orice zâmbet și orice privire cu mine, care mi-aș fi dat viața bucuros pentru atâta numai, n-ai fost așa cu oricine, o știu bine aceasta.


Dar cred că trebuie să sfârșim odată. Nu poți zice, doamnă, că eu aș fi dat cauză la această ciudată relație. În orice caz, pân-a te cunoaște puțin numai, simțemântul meu nu era cu mult deosebit de acela dintre Amor și Psyche,  d-ta erai o idee în capul meu și te iubeam cum iubește cineva un tablou. După ce singură ai voit altfel și-ai făcut din visul meu un capriț al d-tale, nu mai putea rămânea astfel, pentru [că] nu mai sunt nici de 16 ani, nici de 70. Ei bine, ce-ai binevoit d-ta a face din mine ? Mi-ai omorât orice idee mai bună în cap; am stat aicea, în acest oraș pe care nu-l pot suferi, pentru a te vedea en société o dată pe săptămână și pentru a fi ridicol în ochii lumii și, ceea ce-i mai mult, în ochii d-tale. Credeam în d-ta, nu mai cred. Cine mă cunoaște cum m-ai cunoscut d-ta, cine știe, cum știi d-ta, că n-am putut iubi nici pe mumă-mea mai mult decum te-am iubit; că cel mai mic sacrificiu ce binevoiai a mi-l face mai adăogea încă acea iubire, acela va ști cum au trebuit să fiu când am căpătat siguranța că era destul să ieși pân-la Varatic (adică la Piatra) pentru ca să nu mai gândești un moment măcar la mine.


Ce să mai continuăm, doamnă, o comedie, pe care d-ta ai știut s-o joci bine, nu-i vorba, dar în care mie rolul de bufon nu-mi convine !


De-mi voi aduce vrodată aminte de d-ta, fii sigură că va fi fără ură și fără amor.


Fără ura, căci urându-te ți-aș da o valoare pe care o femeie de ușurința d-tale n-o merită, fără amor, pentru că aș batjocori simțirea pe care cânii chiar între sine o simt mai mult decât ai simțit-o d-ta pentru mine.


Vei înțelege, doamnă, că nu voi, n-am vrut, n-oi voi să-mpart cu nimene nimic.


Ce-i al meu e al meu și *** sau erai a mea pe deplin și mă urmai oriunde-n lume, lăsând și pe Menelaos și acea progenitură fără frumusețe și fără generozitate, sau îmi spuneai că voiești să guști viața ca femeie tânără și atuncea mă-nchinam, pentru că rolul de Cicisbeo nu-mi convine. Pentru asta o secătură ca Ghika, Cogălniceanu* sau o alta ca ... sunt destui de buni. Eu voi inimă curată și amor vecinic, căci, d-aș voi să-mi risipesc viața pe curteniri trecătoare, v-asigur, doamnă, că aș putea-o face și eu.


Doar nu vei spune că mi-ai scris și din Piatra, cum ai spus că mi-ai scris din Iași și n-am primit eu scrisoarea. Nu mi-ai scris, doamnă, nu și iar nu. Aceea a fost o vorbă pentru a curma cu mine, numai ar fi fost bine să fii mai clară, să fii așa de clară precum ai fost acum.


Nu crede că-ți fac imputări. Ce imputări se pot face unei femei ușoare? Daca am a imputa cuiva ceva este numai mie, mie care am [fost] atât de dobitoc ca să cred o clipă în vorba d-tale.


Reîntoarcere din parte-mi nu e decât c-o unică condiție. Aceasta e să împarți soarta rea în care trăiesc eu, să fii a mea oricum aș trăi și oriunde. Dac-aș ști că ai o scânteie de iubire pentru mine aș aștepta și o sută de ani, dar știind că n-ai, de aceea condiția mea e cea mai grea posibilă. De o-mplinești, bine, de nu, nu. Cred că n-o vei împlini și de aceea adio, doamnă,


... și de-astă dată pentru totdeuna.


Gaius**


 


* Cu care ai avut încă și o scenă foarte ambarasantă la Avereasca”


 


©Mihail Eminovici(Eminescu)


 


Nota:


 Ghika, Cogălniceanu - Ghica era numele unei mari familii boierești,  - nu se știe la care dintre membrii ei se referea Eminescu. Nu se știe nici dacă Eminescu se referea la omul politic și istoricul MihailKogălniceanu  sau mai degrabă la altul cu același nume, căci pe M. Kogălniceanu, Eminescu îl stima, considerandu-l "o mare inteligență unită cu talentul de-a se manifesta cu toată viociunea înscris și prin viu grai."



  • ** Gaius - pseudonim cu care semna uneori Eminescu scrisorile către Veronica, pe când trăia soțul ei; ea semna Tolla.


 


Scrisori - Eminescu către Veronica Micle


 


[către Veronica, în perioada ian. - iun. 1876, la 26 de ani - ciornă]


vezi mai multe texte de: Mihai Eminescu








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.