Eu ș-așa nu mai pot fi fericit în lume - Mihai Eminescu

[Berlin, februarie—septembrie 1873]


 


“Iubitul meu,


Aș fi dorit ca să nu fi trebuit să-ți scriu această epistolă, nici pentru. tine, pentru că te expune la o supărare, nici pentru mine, căci ea-ți va deschide fereștile spre-a te uita într-o casă care n-as fi dorit s-o cunoască nimenea-n lume, a mea adică. Nu știi ce tată am. Sărac și împovărat de o familie grea (șapte copii *1), e cu toate astea înzestrat c-o deșertăciune atât de mare încât ar putea servi de prototip pentru acest viciu, după părerea mea cel mai nesuferit din lume.


Măritându-se soră-mea,  el i-a promis o zestre de două mii de galbeni. Este ridicul când un om promite înscris ceea ce nici are, nici poate realiza, dar obligațiunea față de cumnatu-meu este pozitivă, și bătrânul meu e ca și ruinat. Mai am o soră,  un geniu în felul ei, cu o memorie ca a lui Napoleon I  și c-o înțelepciune naturală cum rar se află. Dar ea-i pe jumătate moartă, căci e lovită de apoplesie. Am frați mai mari și [mai] mici decât ele [și] mine, fără pozițiune-n lume—și asta nu din cauza lor, ci numai din a deșertului, care voia a face din fiecare din ei om mare, și sfârșea prin a-i lăsa cu studii neisprăvite, risipiți prin străinătate, fără subzistență, în voia sorții lor. O familie grea, îngreuiată încă prin deșertăciunea îndărătnicului bătrân, și întristarea mea cea mare este că eu ajut de-a [o-]ngreuia prin nefolositoarea mea esistență. Nu crede însă cumc-o fac din impuls propriu. Deja de la al 14-a și pân' la al 20-lea an mi-am câștigat pânea singur, într-o viață aventuroasă și plină de nemulțămiri, și am făcut-o aceasta cu deplina conștiință a sacrificiului, iar nu din capriții copilăroase, precum protestam foarte des față cu cunoscuții mei, căci voiam mai iute să trec de-un lucru rău decât de fiul unui om sărac și van.


Această trăsătură de caracter, care a aflat-o el în urmă de la niște rude comunicative, l-au mișcat pe bătrânul meu foarte mult, căci oarecare nobleță de inimă nu i-am putut niciodată disputa, și el a voit să-mi dea pentru abnegațiunea mea o satisfacere în înțelesul splendid, trimițându-mă în străinătate pentru câțiva ani. Îmi pare rău c-am primit oferirea lui, căci sunt o greutate, nu pentru el, ci pentru familie. Nu am prejudiții și cu toate astea mi-ar părea rău dacă țărâna aceea,  unde zace ce-am avut mai scump în lume, ar încăpea în mâni străine. Iartă că devin sentimental — e o nerozie, dar n-am ce-i face, fiecare om își are pe-ale sale — afară de-aceea nu te oblig de-a le respecta. A opri calamitatea nu mi-a venit în minte, pentru că-i imposibil. Ceea ce aș fi voit e ca eu să nu fi adaogat defel la sporirea acelei greutăți ce apasă deja asupra acelei palme de pământ.


Deciziunea mea-i luată. Nevoind nici să-mpărtășesc soarta fraților mei, risipiți pin străini, nici să adaog la lipsa lor, am decis să mă-ntorc în țară peste câtăva vreme și [să] m-arunc iarăși în valurile vieții practice. Mi-e indiferent cum — eu ș-așa nu mai pot fi fericit în lume; iar muncind nu-mi vor lipsi trebuitoarele de toate zilele, precum [î]mi lipsesc adeseori azi. Îmi venise într-un rând ideea, adică-n anul trecut, ca să cer un ajutor de la Junimea,  dar am fost în Iași și m-am convins în persoană cumcă societatea nu are mijloace, iar din sacrificii personale, în sensul strict al cuvântului, nu mi-a trecut nici prin minte vodată ca să trăiesc.


Am deci o rugă cătră tine. Știu că-i supărătoare — și numai eu știu cât m-a costat pân’ m-am decis a lua condeiul ca să-ți scriu. Caută-mi o ocupațiune în Iași — ea poate fi foarte modestă și neînsemnată, căci nu sunt pretențios și știu a trăi cu puțin. De vei găsi ceva scrie-mi, dar nu spune nimărui. Dacă s-ar putea să trăiesc în Iași, să lucrez fără s-o știe nime, mi-ar părea și mai bine. De nu vei găsi o ocupațiune pentru mine, fă-te ca și cum n-ai fi primit scrisoarea asta, scrie-mi de altele și eu voi înțelege și voi tăcea. Mă vei întreba poate de ce nu m-am adresat cătră persoane mai influente decât tine — dar cu cât cineva e mai influent cu atâta trebuie să-mi calc mai mult pe inimă pentru a mă adresa la el. Ei nu cunosc aceste stări sufletești, la ce să te espui la oameni cari chiar prin vorba lor cred că-ți fac o onoare dacă ți-o adresează. Voi să reintru în nimicnicia din care am ieșit.


Te sărut


M. Emin[escu]”


 


Scrisori de familie sau despre familie


 


De la Berlin


 


[unui prieten ieșean neidentificat, poate Samson Bodnărescu? -


din Berlin, prin 1873 - ciornă]


 


©Mihail Eminovici(Eminescu)


vezi mai multe texte de: Mihai Eminescu








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.