Coborârea apelor - Mihai Eminescu

Din munți bătrâni și din păduri mărețe
Se nasc izvoare, ropotind se plimbă,
Deprind pe rând oceanica lor limbă
Și sunt în codri pustnici cântărețe.

Spărgând prin stânce albia lor strâmbă,
Se legăn line și fac valuri crețe.
În drumul lor ia firea mii de fețe ­
Aceleași sunt, deși mereu se schimbă.

Dar cu adâncul apei s-adâncește
În glasul lor a sunetului scară.
Devine tristă ­ rânduri-rânduri crește,

Pân- ce urnindu-se în marea-amară
Ca fluviu mândru, ce-ostenit mugește ­
Al tinereței dulce glas demult uitară.


©Mihail Eminovici(Eminescu)

Adăugat de: th3mirr0r

vezi mai multe poezii de: Mihai Eminescu








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

extraordinara !!
Iustin
joi, 20 august 2015



Dana > Este?! asta as vrea sa vad prin manualele de limba si literatura romana mai des.
Sa aud profesorul spunand un vers ca "Deprind pe rând oceanica lor limbă".
Bine subliniat, Alice, acolo e meritul acestei poezii!..

Th3Mirr0r
th3mirr0r
joi, 20 august 2015



o poezie superba..nu ai ce sa spui..nu ai cuvinte..
in adevar,asa cum a scris alice:
O poezie de pus intr-un cui pe peretele vesniciei...

multumesc foarte mult!
cu pretuire,
danab
joi, 20 august 2015



O poezie de pus într-un cui pe peretele vizibil al veşniciei.
alice
joi, 20 august 2015