Călin Nebunul [V] - Mihai Eminescu

— Tată, uite-inelul care într-o noapte mi-a perit
Făr’ să ştiu nici cum, nici unde. — Cine dară l-a găsit?
Cine a adus alunele-astea? Logofeţii spun că baba.
O strigară de la poartă să s-urnească mai degrabă.
Când, în locu-i, cine vine? Un voinic, strein. El spune:
— Împărate prenălţate, eu vi l-am pus în alune.
Zice-atuncea împăratul: — Cum, voinice, şi cu cale
A ajuns inelul fetei în mânile dumitale?
— Împărate, prenălţate, iaca cum şi iaca cum.
Da’ ţiganul nici mai ştie, faţa lui îi numai scrum:
— Împărate luminate, cum poţi ca să-mi strici hatârul?
Eu am omorât toţi zmeii. — Cum, ţigane? — Cu satârul;
Mă înec dacă l-aţi crede... dar la feţe tot îmi schimbă.
— Să se cate zmeii, doamne, dacă au vârfuri de limbă.
Îi cătară şi, ce-i dreptul, nici la unul nu era
Şi Călin atunci le scoate şi le-arată în basma,
Împăratul porunceşte ca s-aduc-un armăsar
Şi de coada lui să lege pe ţiganul bucătar
Şi de coadă-i mai legară lângă el un sac de nuci.
Cade-o nucă — o bucăţică, astfel îl făcu hăbuci.
— Ş-acum tu, voinice, zise, mi-i fi ginere — Ba nu
Altă fată, împărate, tare dragă îmi căzu.
Am un frate-nsă de cruce, tot fecior de împărat,
Şi de mult ţi-era s-o ceară, deşi nu s-a cutezat.
Uite-l ice. Dară fata se cam uită vrând-nevrând,
Că tot pe Călin Nebunul l-ar fi vrut ea mai curând.
Ci-ndure că cu feciorul era mai de o potrivă.
La a ochilor lui jele s-a muiet mai milostivă.
Deci făcur-o nuntă mare ş-a ţinut trei luni de rând.
Lăutari, benchet, halaiuri, tot ce-ţi poate trece-n gând.
Ce nu era? Dragă Doamne, era nuntă-mpărătească.
— Dar acum mă duc, le zice. Pe-a mea Domnul s-o păzească.
Nici nu ştiu cum e, cum nu e. Geaba fratele-i de cruce,
Geaba tânăra mireasă îl mai ţin cu vorbă dulce,
Dor i-i, Doamne, şi nici ştie cum l-apucă-un dor avan,
Că de când n-o mai văzuse se scursese şapte ani.
Când ajunse locul unde casa tatălui său fuse,
El văzu palate mândre în livezi măreţe puse.
Şi pe o câmpie goală el văzu de vite-o ciurdă,
După ea copil călare c-un ciomag în mină zburdă.
Şi părea că are şase ani şi-ncă ceva mai bine.
— Bună vreme, măi băiete! — Mulţămim, voinic streine!
— Nu-mi ştii spune cine şade-n aste rânduri de palat?
— Doi voinici ce-au scos odată pe trei fete de-mpărat
Din a zmeilor prinsoare... — Ş-au luat care pe care?
Mijlociul pe cea mică şi cel mare pe cea mare.
— Da’ ce-i cu cea mijlocie? — La găini au pus-o ei
Şi să vezi, voinic străine, că eu sunt feciorul ei.
Mama-mi spune câteodată, de-o întreb a cui îs eu,
Că-s a lui Călin Nebunul. Cine-o mai fi, nu ştiu, zău!
Când aude... numai dânsul îşi ştia inima lui,
Că, să iertaţi dumneavoastră, de... era băietul lui.
— Da’ mă rog, bade, ajută-mi să dau vitele-n ocol.
Înserează... Stele împlu tot seninul lin şi gol...
Cu băiatu-n bordei intră şi pe capătu-unei laiţi
Lumina mucos şi negru într-un hârb un roş opaiţ,
Se coceau pe vatra sură două turte în cenuşă,
Un papuc e într-o grindă, celălalt e după uşă,
Pin gunoi se primbla iute legănată o răţuşcă
Şi pe-un ţol orăcăieşte un cucoş închis în cuşcă
Hârâie-n colţ colbăită noduros râşniţa veche,
În cotlon toarce motanul, pieptănându-şi o ureche
Sub icoana afumată unui sfînt cu comanac
Arde-n candelă-o lumină cît un sâmbure de mac,
Pe-a icoanei policioară, busuioc uscat şi mintă
Împlu casa de-o mireasmă pipărată şi prea sfântă.
O beşică-n loc de sticlă e lipită-n ferăstruie,
Pintre care trece-o dungă mohorâtă şi gălbuie,
Cofa-i albă cu flori negre şi a brad miroase apa,
De lut plină, rezimată, stă pe coada ei o sapă.
Pe cuptorul uns cu humă Călinaş cel mititel
Zugrăvise c-un cărbune un clapon şi un purcel,
Cu codiţa ca un sfredel şi cu fuse-n loc de labă
Cum i se şedea mai bine purceluşului de treabă.
Pe un pat cu paie numai doarme tânăra-i nevastă,
În mocnitul întuneric faţa ei lîngă fereastră...
Şi tot sufletul dintr-însul pare-atunci că şi-l înhoalbă
Şi-l adună-n ochi de trece peste faţa ei cea albă.
El s-aşază lângă dânsa, faţa ei o netezeşte,
O dezmiardă cu durere, o sărut,-o drăgosteşte,
Pleacă gura la ureche-i, blând pe nume el o cheamă
Ea deschide somnoroasă lunge gene de aramă
Şi adânc la el se uită, i se pare că visează,
Ar zâmbi şi nu se-ncrede, ar striga şi nu cutează,
El din patu-i o ridică şi pe pieptul lui o pune,
Toată viaţa-i se adună-n al ei sân rotund şi june.
Ea se uită şi se uită... mută... un cuvânt nu spune,
Doară râde c-ochi-n lacrimi, speriată de-o minune,
Ş-apoi îi suceşte părul’n-a ei degete subţire
Şi-şi ascunde faţa roşă pe-al lui piept duios de mire.
El ştergarul i-l desprinde şi-l împinge lin la vale,
Drept în creştet o sărută pe-al ei păr de aur moale
Şi bărbia ei ridică, s-uită-n ochii plini de apă
Şi pe sânu-i o desmeardă şi din gură-i se adapă.
Dar a doua zi voinicul mânios intră-n ogradă;
Fraţii lui, cum îl văzură la genunchi veneau să-i cadă:
— Iartă, frate, căci greşeala, zău, de mult ne-apasă pieptul!
— Ba nu, fraţilor, li zise, să vedem ce e cu dreptul,
Să facem o boambă mare, s-aruncăm spre cer în sus,
Şi tustrei să stăm sub dânsa pe când va cade de sus,
Să vedem ce-a să gândească Dumnezeu şi ce-a să zică.
Astfel, cum ţi-ai face cruce, ei se pun alături... pică
Boamba grea zvârlită-n ceruri, din cei doi făcând fărâme.
Şi Călin rămâne singur, rău îi pare ca la nime,
Dară nici c-avu ce face. Împăcat de-astă dreptate,
Lasă-n pace să trăiască tinerele lui cumnate
Şi făcu o nuntă mare dup-opt ani de-nstrăinare.
Multă lume se dusese ca să vad-aşa serbare.
Fui şi eu... Dar cum făcură o ulcică cu papară,
Mi-au bătut căciula-n creştet şi m-a dat pe uş-afară.
Mă-nciudai urât. În grajduri pusei mâna pe-un cal graur,
Cu picioarele de ceară şi cu şeaua numai aur,
De fuior îi era coada, capul lui era curechi,
Avea ochii de neghină şi gândaci avea-n urechi,
Ş-am pornit pe-un deal de cremeni...picioarele se topeau,
Coada pârâie-ndărătu-i, ochii-n capul lui pocneau.
Cum văzui că nu-i de bine, încălecai pe-o prăjină
Şi mergând pe ea de-a vale v-am spus şi eu o minciună.
Şi încălecând pe-o şea, v-am spus-o toată aşa.


[partea a V-a]

Basm versificat,
de ©Mihail Eminovici(Eminescu)

Adăugat de: th3mirr0r

vezi mai multe poezii de: Mihai Eminescu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Aurel > Nu sunt necesare multumiri. Apreciez semnul de trecere. Important e ca ti-ai rezervat timp sa citesti.

Th3Mirr0r
th3mirr0r
joi, 27 august 2015



Mulțumesc.
ALapis
joi, 27 august 2015



Adina > prefer cu pseudonimul, public.
Ia te uita, ai avut si o stare placuta incat sa te inspire sa scrii ceva despre unii din poetii neamului. Astia-s invatatorii nostri...

Th3Mirr0r
th3mirr0r
luni, 24 august 2015



Multumesc , NoFace , pentru frumoasele versuri ale lui Gheorghe Vieru , versuri pe care nu le pot citi fara sa nu-i aud pe Doina si Ion Aldea Teodorovici interpretandu-le , traind dorul de Eminescu ...

Cu drag !
Adina Speranta
luni, 24 august 2015



Nichita mă învaţă să "zbor" la cer , la stele
Şi-apoi să mă cobor în gândurile mele .
Iubirea-i nesfârşită aşa cum Ţărnea scrie...
Iar Blaga,pe "ramura-nflorită" cu versul său te-mbie.

Şi în cântarea dulce ,"policromă"
Cu Minulescu-n dans m-am prins,
În timp,ce-a lui Bacovia fantomă,
Cu al său "plumb" iar ne-a surprins.

Când "testamentul" lui Arghezi
Păstrat în "flori de mucigai"
A picurat fiorul vieţii ...
Ce poţi să-ţi mai doreşti să ai?

"Dar mâine va mai fi pământ?
Mai fi-vor toate câte sunt?"
Se întreba Coşbuc, râzând,
Că moartea-i doar un gând!

Dar Tu,"Luceafar"peste ani...
Scrisori , sonete , epigonii
Vor străluci peste Balcani
Şi te vor plânge-n glas cocorii!


Aprecierile mele pentru munca ta depusa pe acest site ,Marian .

Cu adanca recunostinta :)
Adina Speranta
luni, 24 august 2015



NoFace > am avut deosebita placere sa aud/vad un discurs al lui Vieru, asupra marelui Eminovici. Apoi, sa il aud spunand ca nu ar fi existat ca poet, daca nu era limba romana. Foarte receptive, versurile...

Th3Mirr0r
th3mirr0r
miercuri, 19 august 2015



"La zidirea Soarelui, se stie,
Cerul a muncit o vesnicie,
Noi, muncind întocmai, ne-am ales cu,
Ne-am ales cu domnul Eminescu.
Domnul cel de pasare maiastra,
Domnul cel de nemurirea noastra-Eminescu."

Fragment din Grigore Vieru - Eminescu
NoFace
miercuri, 19 august 2015