Unui iconoclast - Mihai Codreanu

Aruncă-ți idolii în foc și-n vânt,
Aruncă scrumul lor, - ca-n veci să piară
Și urma vechilor păpuși de ceară,
De pe cuprinsul noului pământ!

Apoi, pe drumuri noi și-n nou veșmânt
Și renegând părinții tăi de fiară
Și liberat din propria ta gheară, -
Deasupra ta te-nalță prin cuvănt!

Iar când în fața Lui, acelui Unul,
Vei învăța cum fuge tot nebunul
Zadarnic de fireștii lui strigoi, -

Îți vei privi cu deznădejde lutul
Și-nspăimântat uitându-te-napoi,
Vei adora, îngenuncheat, trecutul.

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Mihai Codreanu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.