Intrare - Mihai Beniuc

Ca țăranul printre snopi de grâu
Voi intra masiv și greu în vreme,
Cu un car cât dealul de poeme,
Murmurând o doină, trist, molâu.

Nu-mi bat capul ce-or gândi vecinii,
N-am cosit din holda lor un pai.
Asudând sub ploile luminii
Numai anii mei mi-i secerai.

O strujea de vis mi-a fost merinde,
Un crâmpei de crez prin îndoieli.
N-am pus preț vreodată pe spoieli,
Am căutat un reazim doar, în minte.

Că am fost și beat din când în când,
Ori de vin, ori de femei - se poate,
Sunt aicea-n carte scrise toate.
Una știu: nu m-am supus la vânt!

Vijelii, ispite au trecut
Cum trec vara norii peste boltă,
Ploaia lor de mi-a căzut pe holdă,
Eu am râs domol, nu m-am temut.

Toată vremea am rămas eu însumi,
Pe la porți domnești n-am fost milog,
N-am știut și nu știu să mă rog,
Nici n-aș vrea s-audă alții plânsu-mi.

Că servind pe candida Minervă,
Ori pe Venus, ori pe nu știu cine,
Cu virtute harnic, plin de vervă -
Este drept, eu m-am servit pe mine.

Nimenea să nu mă-nvinuiască:
M-am iubit mai mult decât pe altul,
Ori pe alta, martor Preaînaltul,
Nici ei n-au știut să mă iubească.

Dar în schimb, dușmanii ca scaieții
Mi-au crescut pe țarină tot timpul,
Prieteni am făcut din ei cu schimbul,
Sau gunoi, să-ngrașe huma vieții.

Nici cu cerul n-am trăit în pace,
M-am luptat ades cu Dumnezeu,
Azi e pace, însă: curcubeu.
Domnul vede ce-am făcut și-i place.

Dacă eu sunt mulțumit sau nu,
Nu e treabă s-o discut în rime,
Ce sunt eu? Sămânță din mulțime
Ce crescu atâta cât putu.

Să mă bucur azi de rodul muncii
Ca nebunul Bibliei, nu pot.
Altfel chibzuind, eu drept socot:
Bucură-se de tristețea-mi pruncii.

Sunt copilul unui neam sărac,
Bieți români ce scormonesc pământul,
Vor să-și facă mai comod mormântul,
Tare-mi este neamul ăsta drag.

Ei mi-au fost credință-n toi de luptă.
Fiul lor, azi poate le sunt tată.
Aurul tristeții mele iată-l:
Carne sunt din carnea voastră ruptă.

Pită, sare, nu-mi puneți pe tavă,
De-ale vieții-s plin cu prisosință,
Mi-a rămas o singură dorință:
Una numai: cupa cu otravă.

Nu vă fie supărare, deci,
Că nu stau să vă cinstesc banchetul;
Tare-i obosit și trist poetul,
Bâjbâie prin negurile reci.

Dar aicea-i cartea năzdrăvană,
Cântece, și minții, vin cu pâine,
Pentru cei de azi și cei de mâine,
Fie cea mai veselă pomană!

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Mihai Beniuc



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.