În veacul meu - Mihai Beniuc

Am şi trecut de-o eră, mi se pare,
Căci nu mai sunt boieri peste ogoare,
Ori peste aur domni, iar ca cetăţi
Pentru săraci nu-s doar pustietăţi.

Cu tulnice şi cu cimpoaie n-am
Cântat pe la ospeţe-n bairam.
Lăsai pe alţii-n vesele petreceri,
Pe când trudeau din greu ciocane, seceri.

Azi poate sunt în steagul purpuriu
Un punct ca altele la fel de viu,
Ori poate-un val sărind ca-ntr-un asalt
În mari turbine din hidrocentrale,
Cu zgomot frânt, de lanţuri şi de zale,
Şi spumegînd sălbatic din înalt.

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Mihai Beniuc



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.