Mic Tratat de Versificație - Yi Xiang * Tian Ren He Yi - Monad - XI

Autor:Th3Mirr0r


Adăugat de: th3mirr0r

luni, 11 septembrie 2017

Mic Tratat de Versificație

YÌ XIᾺNG * TIᾹN RẾN HẾ YῙ
意象 * 天人合一

MONAD

[ XI ]

“Gemândul munte scurmă răsăritul.
Podoabe-’şi prinde-’n văluri de argint.”
{ ━ }
{ 9 ⩫ [ 0, O ] ↭ 1 / ⍬∲ 9:7 }
҉
***
“山的暮光向東昇起。
裝飾品 - 他們進入銀色面紗。“

“Shān de mù guāng xiàng dōngshēng qǐ.
Zhuāngshì pǐn - tāmen jìnrù yínsè miànshā.“



***
.[0, O].
Ah!..
Aici,
Unde sunt, –
Sorb o undă:
Miezul săpătrund!
- Cântă, barde, cântă,
Vibra-i, de ’mi plântă!”
***
.[0, O].
Q 9 [↖↗]
Tot mai jos, adâncător,
- Pe unde sunt –
Sâmburul întrepătruns,
M-am aflat: Nemiceascuns!
Aici, nu pășește timpul,
Iară spațiu-‘i Orificiu...
***
.[0, O].
Aici, nu-s măsuri să aflu,
Cum nici ordini de sistemă;
Smuls în sine-mi, alta-i lege,
Mai sălbatecă-n răsuflu,
Cu-afonem și amorfemă,
Înspirându-și ce le-alege;
***
.[0, O].
Nu-s nici cote, când să aflu,
Vreun sistem de referință; –
Puncte-s toate ce le-încurbă!
Mai sălbatecă-‘n Voință,
Entitatea-i Viul Suflu
Care Cugetul înturbă!
***
.[0, O].
- Și cum nu-‘s structuri a’ lumii,
Nici supuse-între Firești,
Alte sunt a lor hotare,
- Frământoasele-Adâncimii,
Spăimântoase Nefirești,
Înspirându-și o Notare!..
***
.[0, O].
.PunctcnuP.
Dedesubtul unui punct,
Unduind vibranta-i DO –
Oscilează Adnotării,
Vechea sa Nemosemnare;
- Cugetul adâncă,
Sfredeling o stâncă:
***
.[0, O].
.Punct.
0 .Undă. O
.Cuget. –
.Entitate.
- O, și cât îi de profundă!.. –
Totul, e un Muget,
Lung... și blând... sfâșietor...
***
.[0, O].
O7[↗][↘]
OrespirpserO...
..Și simt:
U ˄˅ˆˇ↑↓↔↕↖↗↘↙
- Atât de profundă!.. –
Și pe cât un ton, afundă,
Pe atât, vibrez și-înspir...
***
.[0, O].
FU(9:7) [↗][↘]
Bate...
..Precum tac: –
U ˄˅ˆˇ↑↓↔↕↖↗↘↙
- Și ah!.. cum mă străbate!
Parcă-i tot mai blândă,
Liniștea-i, s-o-îmbrac!..
***
.[0, O].
FU(9:7) [↗][↘]
Tic... Tac... Tic... Tac...
Tic... Tac... Tic...
- Și am tăcut.
U ˄˅ˆˇ↑↓↔↕↖↗↘↙
- Unda-‘i Timpul ce-o vibrează,
Spațiul, de-‘i vociferează...
***
.[0, O].
FU(9:7) [↗][↘]
U ˄˅ˆˇ↑↓↔↕↖↗↘↙
Ce-i un punct, când totul, tace?
Ce-i ‘tr-un cerc, și punct, desface?..
- Ce-i vreo sferă, de le-înseră?!
Acum, știu ce este punctul. Tot pe cât
‘Și-a-împarte. Dar nimic, să poarte.
***
.[0, O].
Au, da ce îi punctul?
Mâna cari l-a Scris! Gura ce Suflat-’l-a!
O, și câte puncte! Unul peste altul,
Unul, printre-acelea – și-altele, sub unul –
- Ce-i vreo sferă, când le-înseră?!
Acum, știu ce este punctul. Tot pe cât
A și desparte. Cugetul, și-o poarte!..
U ˄˅ˆˇ↑↓↔↕↖↗↘↙
***
.[0, O].
Ce-i un punct? Ce își socoate!
Cât ‘i-un punct? Pe tot atât!
N-are nici o densitate! –
- De-ar avea, ar exista?!
Cât e Câtul, înSumării,
Dac’-un punct e torsiunea
Care sfera-‘și plămădea?!
***
.[0, O].
Cărei ordini de sistemă,
Cota unui punct e-atât
Pe cât Cugetul o-întoarnă?
Căci cuprinde simpla-i Formă
Adâncind Manifestarea-i,
Și-n structura sa răstoarnă
Cugetarea ce-o transformă –
***
.[0, O].
Ce-i un punct? Ce își socoate!
Cât ‘i-un punct? Pe tot atât!
N’-are nici o densitate,
‘Tra Fireștilor măsuri!
- Dintr-un Cuget, s-o fia,
Cât e Câtul, înSumării,
Care-‘n spira-i, plămădea –
***
.[0, O].
Dac’-un punct e torsiunea
Unei sfere ce-o încheagă!
- Iaca-le și Adâncimea,
S-o-adâncească-o viață-întreagă,
‘Nalte minți ce-o măsura-o!
- Căci o Alta, se încheagă,
Din Știința Neștiinței!..
***
.[0, O].
FU(9:7) [↗][↘]
U ˄˅ˆˇ↑↓↔↕↖↗↘↙
O Sferă le-a poarte pe toate-într-un Cuget,
- Și-un Cuget, pe-un Muget, le-a strângă
Pe altele cari întruna-I Răsunet a scoate,
Căci unde-o frământe, cum vibre a-’și frângă,
De-atâta durere, ce-a-împartă-’și spre toate!..
***
.[0, O].
U ˄˅ˆˇ↑↓↔↕↖↗↘↙
Ici, pe unde sunt, cu-o Notare-‘n jos,
Toate-‘s mai adânci; totu-’i mai vâscos;
Dintr-un Murmur al Blândeței, Răsuflarea-‘și face
Vâni prin sâmburul ce-’n miezu-i, va-i preschimbe-un vis
- Căci, încet, a mă închege, precum și cui m-a desprinde,
O poveste, colea, scrie, Cugetul, ‘tra prinde:
***

[NeCredinciosului]

„ ..Că o fi vreo rătăcire de-a me – ori nu – iaca am vă spuie-o poviesti...

Să făcea că eu, Creatura, şădem colo, pe o stâncă maaaare, maaaare, care parcă sub vârfu-i, despica Ceriul în două.. şi O, Doamne, ce minunăţîie!.. Că pare-mi-se.. ş-acuma mi-o văz, ca ş-o flamură răsărită deasupra lumei care devenise atât de micuţă.. taaaare, taaare de tot, de-o măsur un punct, perind în valea adâncimei... Mi să poticni cugetu’-ntr-acolo, căci pe-a cătării mele văluri, să deşîrau toate culorile, amestecându-să cu genile de lumine, parcă storcându-mi amnarele într-un fus al Vieţii...

Of, da’ nu mai zîc!.. Ci amu, cum şădem eu privind Măreţîia lu’ Dumnezău, vântu’ pleca aripele-i peste mine, dogoarea împrăştiindu-să în tot locul, de mă treceu sudorili numaidicât, de mă sâmţăm precum floaria ceia di colţ, răzbind din ciuntili rostuiri de chiatră vânătî, zornăind în lucii mreje poleite de purpiură ’verzită. Ori, ici-colo, pe lângă câte-un malderi di ferige, mai ieşă la sfatu’ soarilui un fâşnăit de vreascuri, iar eu, tiptel, tiptel, ’mi-ncovoiem câte-o giană şovăindă, ori vreo sprânciană arsî-n tindă, poate-poate de-oi pricepe ce va-mi rânji noriocu’.. – ... da batâte-ar priceperea, sî ti bată, de şopârlî, că mai ghini mă-nţoliu di brazîî ceia, cari ş-apleacî strâmbătatea peste culme!..

.. Şi cum şădem eu col’-şa, sub dogoarea cei di tăti zilile, spălăcind beteaga me fiinţă, iaca numa’ ce-mi văz umbra, zvârlindu-să-ntr-acolo – iaca, icea lângî mini, pe uni’ rostu’ afla-ş-va, că de!.. n-ai vedenii di sus, ai măcar năluciri din part’-ceilaltî!..

Măăăăăiii.. da ci năzbâtie – şi iac-şa vă spui, că ice, lângî mini, eram tăt io. Păi, ioti cî umbra, luce deoparti şî din partea ce cari privei, nici vorbăraie pre’ multă, da’ nici făr di folos, că spune ie cum faci că nu credi în Dumnezău, ci numa’ în stânca iasta, di deasupra lumei.. şi vaiiii... văleeeiiii, cum mai îmi poviste ie, că mă cutremurai io însumi, - da nu di la ce poviste, ci de la ce auazăm de-mpregiuru-ne.. vocili celea.. şî

.. Sî făce cam aşă:

[ Slava Deşartî ] “Heh! Iaca, cela nu credi, da ieu, la Dumnezău, mă rogiu, pentru el! Şî dacî fac aşă, colo-n Rai, agiung!.. O ajungi, n-o ajungi, eu dacă mă rogiu pentru celi-a-li lui..”

[ Mândrîia ] “Ia de-acu’ ’nainti sî crez în Dumnezău, că ieu aşă fac!.. Şî cum ştiu cî numa’ El Îi, ia sî creadî toţi, în ci cried ieu!.. Cî mai ales, când cried cî m-o învăstit pi mini, sî le spuiu tăti iesti, sî-i aduc oiţâli pi calea ce bunî, cî ioti ce zâc Sântile Scripturi, ioti colo Sfinţăniie, ehaaa..”

[ Giudecata ] “Ioti altu’, cari nu criedi!.. Ci Necredincios!.. Auz la iel, credi-n-chietri!.. Păcătosulii, altî habar n-ai ave tu de ieste!..”

[ Afurisănia ] “Parcî mi-i scârbî sî şăd lângî ierăticu’ ista!.. Nici măcariu în ocheane, să nu mi lă privescu, nici măcariu cu vorba, să nu mi lesu, l’-aproape-mi!..”

[ Mânia ] “Măă.. da’ ci i-aş opinti una-ntr-a-i creştetătului sarbădî călâie, de-a credi-odat’!..”

[ Ura ] “Te-oi ucide, viperî, di n-ăi credi! Omorâ-te-ş cu mâna me, spurcăciuneo!..”

[ Nipăsaria ] “Ei, şi dacî nu credi, ce!?.. Creadî în ci-o vre’! N-ari liberu’-arbitru?!..”

[ Asprîmia ] “Mîî!.. Îndriaptâ-ti odatî şi criedi!. Ie ti uitî ci zici Sânta Scripturî!..”

[ Mustraria ] “Criedi-mă, eu aş vre sî crez şî tu, în Dumnezău. Iaca, stânca cei la cari faci închinăciuni, tot Dumnezău, o creiat-o. Ori, dacî tu nu poţi credi aceastî tainî, să mă ierţî, că pesămne poate ţ-am adus vreo nelinişti, glăsuind-o, căci îmi făcem speranţa precumu de vini zîua ceia când tu ai criedi în EL, măcariu la amintindu-ţ de-a mieli vorbi, să-şi fi făcut locşor şî-n inima-ţi zbuciumatî.. că maaaaari îi Puterea lu’ Dumnezău!..”

[ Nhilostănia ] “Of, Doamne!.. Iartă TU, pe aciela cari nu poa sî-Ţi priceapî Ţâie Tainili, cum nici Măreţâia!.. O, Doamni, ierta-mă-Vei, poati, şî pi mini, când amintire di mini, păcătosul şî netrebnicul, adu-ce-Ţi-Vei!.. că poate în giudecata me, nu îŢi pricep eu Necuvântătoarili şî Negrăitoarili Taini.. Adu, Doamne, Iertarea Ta, asupra-ne..”

[ Iubiria ] “Of, Doamne!.. Iartă-mă, pi mini, păcătosul şî netrebnicul, că numa TU, Dumnezăule, Ştii Rostu a Toatî Înfiinţăria, prin Făptura şî Chipul Tău, Suflarea Gurii Tali care Scuipî Tainele asupra lumei ci-aI Creat-o – Lumineazî-mă, Doamne, ca să nu giudec pe aproapili meu, ca poati ceva din ceia ci faci, fiindcî ieu văz ca fiind împotriva-Ţi, mă duci la afurisănii şi la asprimi, iar şî mai mult, poate mândria me şî fala deşartă, mă face să nu-mi iart aproapili, să nu iubăsc pe aproapili mieu. Ori, TU, Prea-Luminati, pi toati, Li Ştii, că Tu, Câtuitorule, Ocârmuieşti cu Legea-Ţi, pre legea-ne – Tu Doamne, Povătuieşti pi aproapile mieu, ca sî Ti urmezî, iar pi mini, Să mă înlesneşti a pricepi cî poati fiindcă nu Te cunoaşti încî, faci închinăciune chietrii celeia, cî poati iel nu poa sî vazî Măreţîia Creaţiunii Tăli.. şî fără ca aproapili să ştîie, Lasâ-mî sî mă rog pentru el şî pentru mini, să trăim în Pacea cari AI lăsat-o, cu Iubirea cari noua, AI purtat-o… Iartă-ne, Doamne!..”


.. iar cî o fi vreo rătăcire de-a me – ori nu – iaca v-am plecat oleacî, al vostru cuget, cu o poviesti...”

***




***
§ ε ⩫ ∮ ≡ ∯ ≡ ∰

{n 64 }
Φ 1.618
[ 3-12:9-24-1:5-60 ]
{n} 64 10610209857723 ⧞
⦿☰☱☲☳☴☵☶☷⦾

{镜子}
⧗○⧖
***



Yì Xiàng * Tiān Rén Hé Yī
意象 * 天人合一


2017 ©Th3Mirr0r


vezi mai multe poezii de: th3mirr0r


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Diverse
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? nu
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.