Melcul

Autor:Rares Girea


Adăugat de: Rares Girea

sâmbătă, 07 decembrie 2019

Prin tina întovărășită de tufe,
În condens și verdeață, pregetează
Cobalul, în har pudrat de trufe,
Ce molfăie cleioase frunze de preamiază.

Din capu-i expandat, două fosete
Supurează din cornițele ridicânde;
Încovoi' se apleacă peste calcice fațete,
Îmbrățișate în învârtiri flămânde.

Frunzișul tot s-a apucat să tacă,
Sub sensibile-i tentacule amețite,
Apucându-se beat să zacă
Pe cotiledonatele sfredelite.

În vivo, anticipate țesuturi putrezite,
În cochilă fonică, rezonantă, fermecată,
A ganglionului înțepătură înghite
Nervos efluviu de axă deziluzionată.

În dimineața îngăimată cu răcoare,
Globii săi nebuni nu doreau să tacă,
Îmbinați cu stufărișul din răzoare,
Prinși, prelinși pe lujeri de promoroacă.

..................................

Dar totul avea a fi altfel
În cele din urmă încălecate veacuri;
Nu se recunoșteau în oglindă defel
Întregimile în reflexiile din lacuri.

Din alt cer cad razele
Pe rariștea îmbătrânită și fleașcă,
Vegetalele gârbovite din podele,
De fertil suc stors din ceașcă.

Altfel e și inversul fungus ramificat,
Îmblânzit de diferite fînețuri,
Iar, în reverență, fumuriul solidificat
Își scoate rușinea din jețuri.

Iară, din relaxatele-i avânturi,
Ventuza cărnoasă s-a degradat;
În împământate rânduri
S-a afundat scheletul fosilizat.

..................................

Discretele lemnoase artere
S-au încleștat în țărână,
Lutul, scuipând în meristeme de sfere,
Le-a redat pofta hapsână.

Înfometate se afundă în cord, cu dor,
Trasând contururi prolifice,
Ce, în reversibilul lor zbor,
Își împlântă ghearele asimetrice.

Extrag seva incandescentă, cu vehemență,
Cu o animalică cogniție;
Arborele monstruos, cu fluorescență
Se alimentează din voluptoasa incizie.

În final, relicva își crapă coaja
Și, cu subtile brațe vâscoase,
Își revarsă în voie vraja,
Cum otrava iese din excrescențe musculoase.

Își trage răzlețul trup;
Maladive contondente maxilare
Le expulzează din micul zdup,
Bestia înaintând cu zarvă urlătoare.

Din inimă se înfruptă oarbă,
Cele patru cavități din pântec
Pulsând de esență tranșată și slabă,
Redată cu percusie, un menținut cântec.

Măduva magmatică se izbește
De talazurile pietrificate cu lapte,
Dublate din sternul ce trăiește
Ca nod, al nucleului rotativ de șoapte.

Huma perforată emite abur,
Din centru, din nevertebrată
Ies frânghiile de rob impur,
Limax creat din materie moartă.

..................................

În vâlvă de progres,
Alunecă în spirală
Ceaslogul lud de regres,
În căutare de o nouă poală.

Mai mângâietor e cerul ?
Se ridică bolta cu comoditate
Și, primind fără codire serul,
Realizează: nouă cochilie, veche sanctitate...


vezi mai multe poezii de: Rares Girea


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Diverse
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? nu
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.